Recitale
(1) La 10 decembrie 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/1939 (1).
(2) Decizia (PESC) 2018/1939 prevede o perioadă de punere în aplicare de 36 de luni pentru activitățile menționate la articolul 1, care începe la data încheierii acordului de finanțare prevăzut la articolul 3 alineatul (3).
(3) La 6 și la 16 aprilie 2021, Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate și, respectiv, Biroul ONU pentru Combaterea Terorismului, în calitatea lor de agenții de implementare, au solicitat autorizarea Uniunii de a prelungi punerea în aplicare a Deciziei (PESC) 2018/1939 până la 30 noiembrie 2022, din cauza provocărilor persistente generate de pandemia de COVID-19.
(4) Continuarea activităților menționate la articolul 1 din Decizia (PESC) 2018/1939 poate avea loc până la 30 noiembrie 2022 fără implicații la nivelul resurselor financiare.
(5) Prin urmare, Decizia (PESC) 2018/1939 ar trebui să fie modificată în consecință,