Recitale
(1) Acordul de constituire a Organizației Mondiale a Comerțului, inclusiv acordurile care figurează în anexele 1, 2 și 3 la respectivul acord (denumit în continuare „Acordul de la Marrakesh”) au fost încheiate de Uniune prin Decizia 94/800/CE a Consiliului (1) și au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995.
(2) În temeiul articolului 66 alineatul (1) din Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (denumit în continuare „Acordul TRIPS”), inclus în anexa 1C la Acordul de la Marrakesh, Consiliul pentru aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală al Organizației Mondiale a Comerțului (denumit în continuare „Consiliul TRIPS”) acordă, la cererea motivată corespunzător a unei țări membre din categoria țărilor cel mai puțin dezvoltate, prelungiri ale perioadei de tranziție în care țărilor membre cel mai puțin dezvoltate nu le revine obligația de a aplica dispozițiile Acordului TRIPS, cu excepția articolelor 3, 4 și 5.
(3) Perioada de tranziție actuală, acordată prin Decizia Consiliului TRIPS din 11 iunie 2013, urmează să expire la 1 iulie 2021.
(4) La 1 octombrie 2020, Ciadul a prezentat în mod oficial, în numele grupului de țări membre cel mai puțin dezvoltate, o cerere de prelungire a perioadei de tranziție.
(5) În cadrul sesiunii sale oficiale din 8-9 iunie 2021, Consiliul TRIPS urmează să adopte o decizie privind cererea de prelungire a perioadei de tranziție în temeiul articolului 66 alineatul (1) din Acordul TRIPS pentru țările membre cel mai puțin dezvoltate (denumită în continuare „Decizia Consiliului TRIPS”).
(6) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului TRIPS, întrucât Decizia Consiliului TRIPS va avea caracter obligatoriu pentru Uniune.
(7) Țările membre cel mai puțin dezvoltate reprezintă segmentul cel mai vulnerabil al comunității comerciale internaționale, care se confruntă cu constrângeri economice, financiare și administrative. Țările membre cel mai puțin dezvoltate trebuie să dispună de o marjă la nivel de politici și de flexibilitate pentru a răspunde provocărilor lor în materie de dezvoltare și să dispună de mai mult timp pentru a pune în aplicare Acordul TRIPS.
(8) De asemenea, un anumit nivel de protecție și de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală este benefic pentru țările membre cel mai puțin dezvoltate, deoarece drepturile de proprietate intelectuală reprezintă un catalizator pentru inovare și un instrument important pentru dezvoltarea durabilă. Unele țări membre din categoria țărilor cel mai puțin dezvoltate au luat deja măsuri în vederea punerii în aplicare a Acordului TRIPS și trebuie încurajate să nu reducă nivelul existent de protecție și de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală.
(9) O prelungire fără limită de timp a perioadei de tranziție, astfel cum a fost propusă de grupul țărilor cel mai puțin dezvoltate, ar încetini procesul de integrare treptată a țărilor membre cel mai puțin dezvoltate, ca membri ai sistemului comercial multilateral, în sistemul internațional de proprietate intelectuală, pe baza cerințelor minime prevăzute în Acordul TRIPS.
(10) În consecință, este oportun să se prelungească perioada de tranziție pentru punerea în aplicare a Acordului TRIPS, cu excepția articolelor 3, 4 și 5, pentru țările membre cel mai puțin dezvoltate, pentru o perioadă limitată, care să nu depășească 10 ani.
(11) În cazul în care membrii Organizației Mondiale a Comerțului sprijină prelungirea perioadei de tranziție în temeiul articolului 66 alineatul (1) din Acordul TRIPS pentru o perioadă mai lungă sau fără limită de timp, Uniunea nu ar trebui să se opună obținerii unui consens.
(12) Cererea țărilor cel mai puțin dezvoltate pentru o perioadă de derogare suplimentară de 12 ani, calculată de la data la care țările membre cel mai puțin dezvoltate sunt excluse din categoria țărilor cel mai puțin dezvoltate pare să depășească domeniul de aplicare al articolului 66 alineatul (1) din Acordul TRIPS, întrucât articolul respectiv se aplică numai prelungirii perioadei de tranziție pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Acordul TRIPS de către țările membre cel mai puțin dezvoltate. Prin urmare, nu ar trebui să fie sprijinită cererea de derogare pentru țări membre care nu fac parte din categoria țărilor cel mai puțin dezvoltate, ca parte a unei decizii a Consiliului TRIPS în temeiul articolului 66 alineatul (1) din Acordul TRIPS,