Articolul text
Text integral
Declarații privind Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 (1) (2021/C 488/01) Declarația Consiliului privind simplificarea PAC Noul model de performanță ar trebui să permită înlocuirea validării cheltuielilor în funcție de conformitate cu o validare și închidere a cheltuielilor în funcție de performanță, conceperea sistemelor de control și de sancționare revenind statelor membre, în virtutea principiului subsidiarității. Consiliul solicită ca dispozițiile care urmează să fie emise de Comisie în viitoarele orientări să țină seama pe deplin de raționamentul noului model de performanță. Acestea nu ar trebui să conducă la reintroducerea unor cerințe de conformitate care depășesc domeniul de aplicare definit la articolul 37 din regulamentul orizontal. În special, acestea ar trebui să ofere un cadru mai bun pentru procedura de stabilire a cuantumurilor care urmează să fie excluse de la finanțarea UE, în conformitate cu programarea actuală, ținând seama de natura încălcării, pentru a se asigura că acestea sunt proporționale cu nivelul daunelor financiare cauzate UE, în special în ceea ce privește impactul anomaliilor legate de condiții. În acest sens, solicităm clarificarea suplimentară a definiției deficiențelor grave din sistemele de guvernanță. O deficiență poate fi detectată atunci când se evaluează funcționarea organelor de guvernanță și cerințele de bază ale Uniunii, inclusiv sistemele de raportare. Acest lucru poate fi realizat printr-o analiză a sistemului de control intern, inclusiv prin testarea conformității. Corecțiile financiare ar trebui să se limiteze la scenarii în care sunt detectate deficiențe sistematice grave ale sistemelor de guvernanță. Cuantumul care urmează să fie exclus ar trebui să fie legat de suma plătită necuvenit sau de sancțiunile administrative care ar fi fost aplicate. Utilizarea corecțiilor forfetare ar trebui să se limiteze la cazurile în care este imposibil să se calculeze suma exactă plătită necuvenit. În plus, va trebui ca orientările să prevadă că verificările așteptate din partea organismelor de certificare sunt limitate, în ceea ce privește evaluarea sistemelor de guvernanță, la gestionarea normelor Uniunii de către aceste sisteme, fără a o extinde la condițiile de eligibilitate a beneficiarilor individuali prevăzute în planurile strategice PAC. Consiliul solicită Comisiei să se asigure, în conformitate cu obiectivele anunțate, că noul model de performanță nu conduce la o creștere semnificativă a sarcinii pentru statele membre, ci mai degrabă la o simplificare generală, garantând în același timp protecția intereselor financiare ale Uniunii, în special prin procedura de aprobare a planurilor strategice PAC și prin punerea în aplicare a articolului 59 din regulamentul orizontal. De asemenea, Consiliul solicită Comisiei să nu anuleze câștigurile administrative rezultate din introducerea noului model de performanță, solicitând raportări suplimentare pentru monitorizare și evaluare. Declarație comună a Parlamentului European și a Consiliului referitoare la dimensiunea socială a politicii agricole comune Parlamentul European și Consiliul invită Comisia să monitorizeze, prin intermediul unui studiu care urmează să fie realizat la doi ani după primii doi ani de aplicare a condiționalității sociale de către toate statele membre, impactul mecanismului asupra condițiilor de muncă ale lucrătorilor și asupra funcționării sistemului de sancțiuni și, după caz, să prezinte propuneri pentru a consolida dimensiunea socială a PAC. Până în 2025, Comisia va evalua posibilitatea de a include în anexa XX articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (2) privind libera circulație a lucrătorilor și, după caz, va prezenta propuneri în acest sens. Declarația Comisiei privind posibilitatea Belgiei de a prezenta două planuri strategice PAC Având în vedere dispozițiile articolului 104 din Regulamentul privind planurile strategice PAC convenite de colegiuitori și luând în considerare cadrul constituțional specific al Belgiei, Comisia confirmă că va accepta ca Belgia să prezinte câte un plan strategic PAC pentru fiecare dintre entitățile sale federate relevante. Acest lucru nu afectează și nu modifică obligațiile legale ale Belgiei în temeiul Regulamentului privind planurile strategice PAC. Declarația Parlamentului European privind rolul Consiliului European în ceea ce privește elementele legislative ale politicii agricole comune Parlamentul European regretă că Consiliul European a luat, în concluziile sale din 21 iulie 2020, decizii cu privire la elemente legislative ale politicii agricole comune care, conform tratatelor, ar fi trebuit să fie decise în cadrul procedurii legislative ordinare. Parlamentul European consideră că aceste decizii preventive unilaterale sunt inacceptabile și că aduc atingere drepturilor Parlamentului European de a acționa pe picior de egalitate cu Consiliul, în calitate de colegiuitor. Parlamentul European regretă, prin urmare, că Consiliul nu a fost dispus să inițieze negocieri semnificative cu Parlamentul European cu privire la aceste elemente, pe motiv că acestea fuseseră deja decise de Consiliul European. În special, Parlamentul European ia act de faptul că Consiliul nu a inițiat negocieri semnificative cu privire la dispozițiile privind plafonarea și degresivitatea prevăzute la articolul 17 și cu privire la flexibilitatea dintre alocările pentru plăți directe și alocările FEADR prevăzute la articolul 96 și consideră că rezultatul negocierilor privind articolele respective este nesatisfăcător. Parlamentul European regretă profund abordarea Consiliului și consideră că ea subminează buna funcționare a procedurii legislative ordinare. Prin urmare, Parlamentul European insistă asupra faptului că acest lucru nu ar trebui să se reproducă în nicio negociere viitoare din cadrul procedurii legislative ordinare. (1) JO L 435, 6.12.2021, p. 1. (2) Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO L 141, 27.5.2011, p. 1).