Articolul text
Text integral
Declarația Comisiei (2021/C 49/05) La adoptarea regulamentului în 2014, Comisia s-a angajat în vederea unei comunicări eficiente și a schimbului de opinii cu Parlamentul European și cu Consiliul privind litigiile comerciale care ar putea conduce la adoptarea de măsuri în temeiul regulamentului, precum și cu privire la acțiunile de asigurare a respectării normelor în general. Având în vedere obiectivul primordial al asigurării eficace și eficiente a respectării drepturilor Uniunii în temeiul acordurilor comerciale internaționale ale Uniunii, Comisia va continua să promoveze și să simplifice interacțiunile sale cu Parlamentul European și cu Consiliul, în avantajul reciproc. În special, Comisia se angajează să examineze, în cadrul sistemului său consolidat de asigurare a respectării normelor, presupusele încălcări ale acordurilor comerciale internaționale ale Uniunii, atunci când sunt invocate de Parlament, de membrii săi sau de comisiile acestuia, sau de Consiliu, cu condiția ca aceste cereri să fie însoțite de elemente de probă justificative. Comisia va informa Parlamentul și Consiliul cu privire la rezultatul eforturilor sale sporite de asigurare a respectării normelor. În desfășurarea sistemului consolidat de asigurare a respectării normelor, Comisia va acorda o atenție egală presupuselor încălcări ale dispozițiilor privind comerțul și dezvoltarea durabilă din acordurile comerciale ale UE în ceea ce privește presupusele încălcări în legătură cu sistemele de acces la piețe. Tratarea presupuselor încălcări ale dispozițiilor comerciale și cu privire la dezvoltarea durabilă va fi integrată pe deplin în sistem. Comisia va acorda prioritate acelor cazuri care sunt deosebit de grave în ceea ce privește efectul lor asupra lucrătorilor sau al mediului într-un context comercial, care au o importanță sistemică și care sunt solide din punct de vedere juridic. Comisia va continua să se implice pe deplin în sesiuni dedicate, împreună cu comisia parlamentară responsabilă, pentru a face schimb de opinii cu privire la litigiile comerciale și la acțiunile de asigurare a respectării normelor, inclusiv în ceea ce privește impactul asupra industriilor din Uniune. În acest context, Comisia își va continua practica de raportare prin comunicarea periodică a situației actuale privind toate litigiile în curs de soluționare și a informațiilor în timp real referitoare la evoluțiile majore în ceea ce privește litigiile, concomitent cu informațiile care sunt comunicate statelor membre. Raportarea și schimbul de informații vor avea loc prin intermediul comisiilor competente din cadrul Consiliului și al Parlamentului. În același timp, Comisia va continua să informeze în mod regulat Parlamentul și Consiliul cu privire la evoluțiile internaționale care pot conduce la situații care necesită adoptarea de măsuri în temeiul regulamentului. În sfârșit, Comisia își reafirmă angajamentele asumate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului de a transmite cu promptitudine Parlamentului și Consiliului proiectele de acte de punere în aplicare pe care le prezintă comitetului statelor membre, precum și proiectele finale de acte de punere în aplicare în urma emiterii avizelor în cadrul comitetului. Aceste operațiuni sunt gestionate prin intermediul Registrului de comitologie.