Recitale
(1) La 29 martie 2017, Regatul Unit a prezentat notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
(2) La 1 februarie 2020, Regatul Unit s-a retras din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. În temeiul articolelor 126 și 127 din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice („Acordul de retragere”), dreptul Uniunii se aplică Regatului Unit și pe teritoriul acestuia pe parcursul unei perioade de tranziție care se va încheia la 31 decembrie 2020 („perioada de tranziție”).
(3) În conformitate cu articolul 185 din Acordul de retragere și cu articolul 5 alineatul (3) din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord, legislația vamală, astfel cum este definită la articolul 5 punctul (2) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, se aplică Regatului Unit și pe teritoriul acestuia în ceea ce privește Irlanda de Nord (cu excepția apelor teritoriale ale Regatului Unit) după încheierea perioadei de tranziție. În plus, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) și cu punctul 1 din anexa 2 la respectivul protocol, Regulamentul (UE) nr. 952/2013 se aplică Regatului Unit și pe teritoriul acestuia în ceea ce privește Irlanda de Nord. Prin urmare, trimiterile din prezentul regulament la Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord trebuie să excludă porturile situate în Irlanda de Nord.
(4) După încheierea perioadei de tranziție, mărfurile care sosesc pe teritoriul vamal al Uniunii din Regatul Unit trebuie să facă obiectul unei declarații sumare de intrare, iar mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al Uniunii având ca destinație Regatul Unit, cu excepția Irlandei de Nord, trebuie să facă obiectul unei declarații prealabile la ieșire. Aceste declarații trebuie depuse într-un termen care să ofere administrațiilor vamale ale statelor membre și ale Regatului Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord suficient timp pentru a efectua o analiză adecvată a riscurilor în scopuri de securitate și siguranță înainte de sosirea mărfurilor și, respectiv, înainte de plecarea mărfurilor, fără a provoca perturbări majore ale fluxurilor logistice și ale proceselor operatorilor economici.
(5) În prezent, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei (3), sunt prevăzute termene specifice pentru depunerea declarațiilor sumare de intrare sau a declarațiilor prealabile la ieșire pentru mărfurile care circulă între teritoriul vamal al Uniunii și orice port de la Marea Nordului. După perioada de tranziție, aceleași termene trebuie să se aplice în aceleași scopuri pentru mărfurile transportate pe cale maritimă din sau către porturile din Regatul Unit care nu sunt situate la Marea Nordului. Prin urmare, termenele prevăzute pentru porturile de la Marea Nordului trebuie să se aplice tuturor porturilor din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și din Insulele Anglo-Normande și din Insula Man, atunci când este necesară o declarație sumară de intrare sau o declarație prealabilă la ieșire.
(6) Prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în regim de urgență și să se aplice de la 1 ianuarie 2021, pentru a asigura buna funcționare de zi cu zi a administrațiilor vamale și a operatorilor economici după încheierea perioadei de tranziție,