Începe proba gratuită

Regulament 2020/2119 · CELEX 32020R2119

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2119 al Comisiei din 16 decembrie 2020 privind reînnoirea autorizării preparatului de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de porcine (înțărcate), a puilor de carne, a puicuțelor de ouă, a tuturor speciilor aviare minore de carne și a tuturor speciilor aviare minore de ouă și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1117/2010 și (UE) nr. 849/2012 (titularul autorizației: Vetagro SpA) (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
16.12.2020
Intrare in vigoare
06.01.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_426_R_0006
Status
In vigoare
aditivi alimentari autorizație de vânzare hrană pentru animale îngrășare păsări domestice porcine

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare și de reînnoire a unor astfel de autorizații.

(2) Preparatul de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină a fost autorizat ca aditiv destinat hranei pentru animale timp de 10 ani pentru purceii înțărcați, prin Regulamentul (UE) nr. 1117/2010 al Comisiei (2), și pentru puii de carne, puicuțele de ouă, toate speciile aviare minore de carne și de ouă, precum și pentru alte suide înțărcate decât Sus scrofa domesticus, prin Regulamentul (UE) nr. 849/2012 al Comisiei (3).

(3) În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, titularul autorizației respective a depus o cerere de reînnoire a autorizării preparatului de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină pentru toate speciile de porcine (înțărcate), puii de carne, puicuțele de ouă, toate speciile aviare minore de carne și de ouă, solicitând ca aditivul respectiv să fie încadrat în categoria „aditivi zootehnici”. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4) În avizul său din 17 martie 2020 (4), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină nu are niciun efect advers asupra sănătății animalelor, asupra siguranței consumatorilor sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că aditivul este considerat potențial iritant pentru piele și pentru ochi și sensibilizant pentru piele și pentru căile respiratorii. Prin urmare, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri adecvate de protecție pentru a preveni efectele negative asupra sănătății umane, îndeosebi în ceea ce îi privește pe utilizatorii aditivului.

(5) Evaluarea preparatului de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, autorizarea acestui aditiv ar trebui reînnoită.

(6) Ca urmare a reînnoirii autorizării preparatului de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină ca aditiv pentru hrana animalelor, ar trebui abrogate Regulamentele (UE) nr. 1117/2010 și (UE) nr. 849/2012.

(7) Deoarece nu există motive de siguranță care să impună aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare a preparatului de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizare.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Se reînnoiește autorizarea preparatului specificat în anexă, aparținând categoriei „aditivi zootehnici” și grupei funcționale „alți aditivi zootehnici”, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 3

Preparatul de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină, astfel cum este prevăzut în Regulamentele (UE) nr. 1117/2010 și (UE) nr. 849/2012, preamestecurile și hrana combinată pentru animale care conțin respectivul aditiv, produse și etichetate înainte de 6 ianuarie 2021 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 6 ianuarie 2021, pot continua să fie introduse pe piață și să fie utilizate până la epuizarea stocurilor existente.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.