Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei (2) stabilește cerințele pe care operatorii de aeronave trebuie să le respecte în ceea ce privește pregătirea operațională periodică și verificarea piloților lor.
(2) Planul european pentru siguranța aviației adoptat de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (denumită în continuare „agenția”), în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) 2018/1139, a identificat a fi extrem de important ca personalul aeronautic să aibă competențele potrivite și ca metodele de pregătire să fie adaptate astfel încât să se asigure că personalul este capabil să facă față noilor tehnologii emergente și complexității tot mai mari a sistemului aviatic.
(3) În 2013, Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI) a publicat „Manualul de pregătire bazată pe date concrete” (Doc 9995 AN/497), care conține un cadru de competențe („competențe de bază”) necesare pentru desfășurarea activității în siguranță, eficace și eficient într-un mediu de transport aerian comercial, precum și descrierile corespunzătoare respectivelor competențe și indicatorii de comportament aferenți pentru evaluarea lor. Competențele aferente pregătirii bazate pe date concrete (Evidence-Based Training – EBT) includ ceea ce era înainte cunoscut în pregătirea piloților drept cunoștințe, abilități și atitudini (Knowledge, Skills and Attitudes – KSA) tehnice și de altă natură.
(4) Obiectivul EBT este de a îmbunătăți siguranța și de a consolida competențele echipajelor de zbor astfel încât acestea să opereze aeronavele în condiții de siguranță în toate regimurile de zbor și să poată identifica și gestiona situațiile neprevăzute. Conceptul EBT este menit să maximizeze învățarea și să limiteze verificările oficiale.
(5) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 965/2012 trebuie modificat în conformitate cu documentul 9995 al OACI intitulat „Manualul de pregătire bazată pe date concrete”, pentru a introduce cerințe referitoare la asigurarea pregătirii, verificării și evaluării programului EBT și pentru a permite autorităților să aprobe pregătirea EBT de bază, care înlocuiește verificările anterioare, și anume verificarea competenței la operator (Operator Proficiency Check – OPC) și verificarea competenței pentru menținerea valabilității licenței (Licence Proficiency Check – LPC). Astfel, va fi posibilă o abordare unică a pregătirii periodice organizate de operator.
(6) Pandemia de COVID-19 a afectat grav capacitatea statelor membre și a sectorului aviației de a se pregăti pentru aplicarea mai multor regulamente de punere în aplicare recent adoptate în domeniul siguranței aviației.
(7) Regulamentul (UE) nr. 965/2012 prevede obligația ca, de la 1 ianuarie 2021, să fie instalate și utilizate înregistratoare de voce din cabina de pilotaj (CVR cu capacitatea de a înregistra 25 de ore). Pentru a evita o sarcină financiară disproporționată pentru operatorii de aeronave și pentru constructorii de avioane a căror livrare către operatori era programată înainte de 1 ianuarie 2021, dar a fost apoi perturbată de pandemia de COVID-19, aplicarea acestei cerințe trebuie amânată.
(8) Agenția a verificat dacă este posibilă amânarea aplicării cerinței menționate în considerentul 7 pe o perioadă limitată de timp fără efecte negative asupra siguranței aviației.
(9) Agenția a pregătit un proiect de norme de punere în aplicare, pe care l-a înaintat împreună cu avizul nr. 08/2019 (3), în conformitate cu articolul 75 alineatul (2) literele (b) și (c) și cu articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1139.
(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în conformitate cu articolul 127 din Regulamentul (UE) 2018/1139,