Recitale
(1) Partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (2) stabilește substanțele active considerate a fi fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009, în timp ce partea B stabilește substanțele active aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009, iar partea E stabilește substanțele active aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 drept substanțe susceptibile de înlocuire.
(2) Aprobările substanțelor active 1-decanol, 6-benziladenină, acequinocil, sulfat de aluminiu, amisulbrom, azadiractină, bupirimat, Candida oleophila tulpina O, clorantraniliprol, ditianon, dodină, emamectin, flubendiamidă, fluometuron, flutriafol, hexitiazox, imazamox, ipconazol, isoxaben, acid L-ascorbic, polisulfură de calciu, ulei de portocale, Paecilomyces fumosoroseus tulpina FE 9901, pendimetalin, prosulfuron, chinmerac, acid S-abscisic, sintofen, tiosulfat de sodiu și argint, spinetoram, spirotetramat, taufluvalinat, tebufenozid, tembotrionă, tiencarbazon, valifenalat și fosfit de zinc vor expira între 30 aprilie 2024 și 31 octombrie 2024. Cu toate acestea, întrucât Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1740 al Comisiei (3) se va aplica acestor substanțe active și va devansa data depunerii dosarului în sprijinul reînnoirii aprobării cu 3 luni, este necesar să se prevadă o scurtă prelungire a perioadelor de aprobare respective ale acestor substanțe pentru a menține data depunerii dosarului, astfel cum se prevede în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (4), deoarece solicitanții au nevoie de timp pentru a pregăti și a transmite dosarele în formatul solicitat.
(3) În plus, pentru emamectin, din informațiile furnizate de solicitant reiese că s-au înregistrat întârzieri în pregătirea dosarului de reînnoire din cauza pandemiei de COVID-19, în pofida eforturilor depuse de solicitant pentru a atenua aceste întârzieri. Statul membru raportor desemnat pentru emamectin, Țările de Jos, a fost de acord, în mod excepțional, să accepte depunerea cererii de reînnoire a aprobării, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1740, până la 30 noiembrie 2021. Prin urmare, perioada de aprobare a substanței active emamectin trebuie prelungită, de asemenea, ținând seama de această perioadă suplimentară.
(4) În continuare, pentru clorantraniliprol, din informațiile furnizate de solicitant reiese că s-au înregistrat întârzieri în pregătirea cererii de reînnoire din cauza pandemiei de COVID-19, în pofida eforturilor depuse de solicitant pentru a atenua aceste întârzieri. Statul membru raportor desemnat pentru clorantraniliprol, Irlanda, a fost de acord, în mod excepțional, să accepte depunerea cererii de reînnoire a aprobării, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1740, până la 31 decembrie 2021. Prin urmare, perioada de aprobare a substanței active clorantraniliprol trebuie prelungită, de asemenea, ținând seama de această perioadă suplimentară.
(5) Decizia de punere în aplicare C(2018) 3434 a Comisiei (5) a instituit un program de lucru, grupând substanțele active similare și stabilind prioritățile în funcție de preocupările legate de siguranța pentru sănătatea oamenilor și a animalelor sau pentru mediu.
(6) Pentru a asigura o distribuție echilibrată a responsabilităților și a volumului de lucru între statele membre care acționează ca raportori și coraportori și ținând seama de resursele necesare pentru evaluare și pentru luarea deciziilor, este oportun să se prelungească perioadele de aprobare a anumitor substanțe active, astfel cum se prevede în Decizia de punere în aplicare C(2018) 3434. Perioadele de aprobare a 1,4-dimetilnaftalină, Adoxophyes orana granulovirus, Aureobasidium pullulans (tulpinile DSM 14940 și DSM 14941), Bacillus pumilus QST 2808, benalaxil-M, Pseudomonas sp. tulpina DSMZ 13134, piridalil, piriofenonă, piroxsulam și Streptomyces lydicus tulpina WYEC 108 trebuie prelungite cu un an. Din aceleași motive, este oportun să se prelungească perioadele de aprobare a substanțelor active bixafen, Candida oleophila tulpina O, fosfonat de disodiu, fluxapiroxad, Paecilomyces fumosoroseus tulpina FE 9901, penflufen, pentiopirad, fosfonați de potasiu și sedaxan cu unul până la trei ani, respectiv.
(7) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 540/2011 trebuie modificat în consecință.
(8) Având în vedere scopul articolului 17 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, în ceea ce privește cazurile în care nu se depune nicio cerere de reînnoire a aprobării în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1740 în termen de 3 ani înainte de data de expirare respectivă stabilită în anexa la prezentul regulament, Comisia va reinstitui data expirării, așa cum era înainte de adoptarea prezentului regulament, sau o va stabili cât mai repede posibil după această dată.
(9) Având în vedere scopul articolului 17 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, în cazul în care Comisia va adopta un regulament care prevede că aprobarea unei substanțe active menționate în anexa la prezentul regulament nu este reînnoită deoarece nu sunt îndeplinite criteriile de aprobare, Comisia va stabili ca dată de expirare fie aceeași dată ca înainte de adoptarea prezentului regulament, fie data adoptării regulamentului care prevede că aprobarea substanței active nu este reînnoită, oricare dintre aceste date survine mai târziu. În ceea ce privește cazurile în care Comisia adoptă un regulament care prevede reînnoirea aprobării unei substanțe active menționate în anexa la prezentul regulament, Comisia va stabili, în funcție de circumstanțe, cea mai rapidă dată posibilă de punere în aplicare.
(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,