Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (2) stabilește normele de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, inclusiv condițiile de sănătate publică și de sănătate animală pentru importurile de hrană pentru animale de companie. Cerințele privind importul în Uniune și tranzitul prin Uniune de hrană pentru animale de companie, inclusiv produsele de ros pentru câini, sunt stabilite în anexa XIV la regulamentul respectiv, inclusiv lista țărilor terțe.
(2) La 19 martie 2019, Georgia a solicitat să fie inclusă în anexa XIV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 pentru importul în Uniune de hrană prelucrată pentru animale de companie, alta decât cea în conserve.
(3) Comisia a efectuat controale la fața locului, inclusiv o evaluare aprofundată a legislației veterinare a țării terțe solicitante și a capacității autorităților competente din țara terță solicitantă de a pune în aplicare legislația respectivă și de a efectua controale oficiale, în vederea includerii țării terțe solicitante în anexa XIV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 pentru importul în Uniune de hrană prelucrată pentru animale de companie, alta decât cea în conserve. Autoritățile competente din Georgia au oferit Comisiei asigurări că Georgia poate respecta condițiile de sănătate relevante și poate furniza garanții suficiente în ceea ce privește controalele pe care le efectuează asupra producției de hrană prelucrată pentru animale de companie, alta decât cea în conserve. Prin urmare, este justificat să se adauge Georgia pe lista țărilor terțe din care poate fi importată în Uniune și poate tranzita prin Uniune hrana prelucrată pentru animale de companie, alta decât cea în conserve.
(4) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 142/2011 ar trebui modificat în consecință.
(5) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,