Începe proba gratuită

Regulament 2020/1560 · CELEX 32020R1560

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1560 al Comisiei din 26 octombrie 2020 de modificare a anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 152/2009 de stabilire a metodelor de analiză pentru determinarea constituenților de origine animală pentru controlul oficial al furajelor (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
26.10.2020
Intrare in vigoare
16.11.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_357_R_0004
Status
In vigoare
alimentația animalelor chimie analitică eșantionare inspecție alimentară proteine animale

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei (2) stabilește metode de testare utilizate pentru a sprijini controalele oficiale în vederea asigurării respectării interdicției de utilizare a proteinelor animale prelucrate în hrana pentru animalele de la care se obțin produse alimentare. Acestea includ metode de analiză pentru determinarea constituenților de origine animală pentru controlul oficial al furajelor, care sunt descrise în anexa VI la regulamentul respectiv și care se efectuează prin microscopie optică sau reacție în lanț a polimerazei (PCR).

(2) Laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru proteinele animale din furaje și laboratoarele naționale de referință din statele membre au întâmpinat dificultăți în interpretarea rezultatelor după punerea în aplicare a metodei de microscopie optică descrise în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 152/2009.

(3) Pentru a asigura claritatea și securitatea juridică și pentru a evita interpretările divergente, este oportun să se modifice anumite dispoziții din anexa VI.

(4) În special, diagrama de observare pentru detectarea particulelor animale în furajele combinate și materiile prime furajere trebuie să fie modificată pentru a clarifica situațiile în care este necesară o singură determinare pentru a încheia analiza. De asemenea, exprimarea rezultatelor ar trebui să fie detaliată mai în amănunt. În cele din urmă, caracteristicile echipamentului și pregătirea eșantioanelor trebuie ajustate pe baza experienței dobândite în decursul ultimilor șase ani de punere în aplicare a metodei.

(5) Prin urmare, anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 152/2009 trebuie modificată în consecință.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.