Recitale
(1) La 18 ianuarie 2016, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2016/44.
(2) La 12 mai 2020, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a emis o declarație, în numele Uniunii, în care se declara că Uniunea dorește cu fermitate, în continuare, ca embargoul ONU asupra armelor impus Libiei să fie pe deplin respectat. S-a subliniat de asemenea că trebuie depuse toate eforturile pentru a asigura punerea în aplicare deplină și efectivă a rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv la frontierele terestre și aeriene cu Libia.
(3) La 21 septembrie 2020, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1309 (2) prin care au fost desemnate trei entități implicate în încălcarea embargoului ONU asupra armelor.
(4) Consiliul rămâne profund îngrijorat de situația din Libia și, în special, de acțiunile care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea acestei țări, inclusiv de încălcările embargoului ONU asupra armelor.
(5) În contextul menționat, pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților sau a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive, astfel cum figurează în anexa III la Regulamentul (UE) 2016/44, ar trebui să fie adăugată o persoană implicată în astfel de acțiuni.
(6) Prin urmare, anexa III la Regulamentul (UE) 2016/44 ar trebui să fie modificată în mod corespunzător,