Recitale
(1) Epidemia de COVID-19 a generat o scădere abruptă a cererii pentru serviciile de transport feroviar. Această situație a afectat puternic întreprinderile feroviare. Impactul a început să se resimtă încă de la 1 martie 2020 și este probabil să persiste cel puțin până la 31 decembrie 2020. Circumstanțele legate de epidemia de COVID-19 sunt în afara controlului întreprinderilor feroviare, care se confruntă cu probleme considerabile de lichiditate și cu pierderi majore, iar în unele cazuri cu riscul de a intra în insolvență.
(2) Pentru a contracara efectele economice negative ale epidemiei de COVID-19, întreprinderile feroviare ar putea avea nevoie de sprijin financiar. Este posibil ca întreprinderile feroviare să nu poată plăti tarife de acces la infrastructura feroviară din cauza crizei cauzate de epidemia de COVID-19 și, din acest motiv, administratorilor de infrastructură ar trebui să li se permită să reducă, să elimine sau să amâne plata acestor tarife. Această posibilitate ar trebui acordată pentru perioada în care au fost deja resimțite efectele epidemiei de COVID-19 asupra pieței feroviare și pentru perioada în care se estimează că aceste efecte vor continua, și anume de la 1 martie 2020 până la 31 decembrie 2020 („perioada de referință”).
(3) În temeiul articolului 31 alineatul (3) din Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3), tarifele de acces la calea ferată care trebuie plătite administratorului de infrastructură nu pot scădea sub nivelul costului generat în mod direct de operarea serviciilor de transport feroviar. Eliminarea sau amânarea parțială sau integrală a plății tarifelor, aplicată în mod transparent, obiectiv și nediscriminatoriu tuturor întreprinderilor feroviare care își desfășoară activitatea în sectorul transportului feroviar de marfă și/sau de călători, ar atenua impactul epidemiei de COVID-19 pe durata perioadei de referință. Prin urmare, statele membre ar trebui să poată autoriza administratorii de infrastructură să ia astfel de măsuri.
(4) Articolul 32 alineatul (1) din Directiva 2012/34/UE permite statelor membre să perceapă majorări în cazul în care piața le poate suporta. Este posibil ca, din cauza efectelor epidemiei de COVID-19, capacitatea segmentelor de piață de a suporta majorări să fi scăzut. Prin urmare, statele membre ar trebui să poată autoriza administratorii de infrastructură să reevalueze capacitatea segmentelor de piață de a suporta majorări, în scopul unei eventuale reduceri a sumelor datorate în ceea ce privește perioada de referință.
(5) Articolul 36 din Directiva 2012/34/UE stabilește un regim al tarifelor de rezervare menit să stimuleze utilizarea eficientă a capacităților. Conform articolului respectiv, este obligatorie perceperea tarifelor respective în cazul neutilizării repetate de către un solicitant, inclusiv întreprinderi feroviare, a traselor alocate sau a unei părți a acestora. Administratorii de infrastructură trebuie să publice în documentele lor de referință ale rețelei criteriile pentru determinarea unei astfel de neutilizări repetate. Epidemia de COVID-19 a provocat perturbări grave ale traficului feroviar, care au dus la anularea pe scară largă a traselor. Evenimentele subiacente au fost și sunt în afara controlului întreprinderilor feroviare. În plus, aceste evenimente au condus la reducerea temporară a utilizării capacităților. Prin urmare, se poate presupune că efectul stimulativ vizat de tarifele de rezervare stabilite în temeiul articolului 36 din Directiva 2012/34/UE nu este relevant în ceea ce privește perioada de referință. Prin urmare, statele membre ar trebui să poată autoriza administratorii de infrastructură să nu perceapă tarife de rezervare pentru capacitățile alocate, dar neutilizate în perioada de referință, nici chiar în cazul în care, conform criteriilor aplicabile în prezent, neutilizarea respectivă ar fi considerată o neutilizare repetată a traselor alocate sau a unei părți a acestora.
(6) În privința tarifelor de acces la calea ferată, a perceperii de majorări și a tarifelor de rezervare, orice scădere a tarifelor autorizată de statele membre în conformitate cu prezentul regulament ar atrage după sine pierderi de venituri pentru administratorul de infrastructură. În principiu, pentru respectivele pierderi de venituri ar fi acordate compensații în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din Directiva 2012/34/UE. Având în vedere caracterul extraordinar al acestor pierderi, administratorii de infrastructură ar trebui să beneficieze de rambursare într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la articolul respectiv, și anume cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor celui în care s-a înregistrat pierderea.
(7) Este necesar să se efectueze adaptări temporare ale condițiilor de utilizare a infrastructurii feroviare, iar documentele de referință ale rețelei ar trebui actualizate și modificate, după caz.
(8) Din cauza izbucnirii neprevăzute și bruște a epidemiei de COVID-19, a fost imposibilă adoptarea măsurilor relevante în timp util. Din acest motiv, este necesar ca prezentul regulament să acopere și perioada anterioară intrării sale în vigoare. Având în vedere natura măsurilor prevăzute în prezentul regulament, o astfel de abordare nu conduce la încălcarea așteptărilor legitime ale persoanelor în cauză.
(9) Evoluția viitoare a epidemiei de COVID-19 și impactul său viitor asupra sectorului transportului feroviar sunt dificil de anticipat. Comisia ar trebui să analizeze continuu impactul economic al epidemiei de COVID-19 asupra sectorului menționat, iar Uniunea ar trebui să poată prelungi fără întârzieri nejustificate perioada în care se aplică măsurile prevăzute în prezentul regulament dacă persistă situația nefavorabilă.
(10) În vederea prelungirii, dacă este necesar și justificat, a valabilității măsurilor prevăzute în prezentul regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește prelungirea perioadei de referință pentru aplicarea măsurilor prevăzute în prezentul regulament. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (4). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(11) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume acela de stabilire a unor măsuri temporare referitoare la perceperea de tarife pentru utilizarea infrastructurii feroviare ca răspuns la situația de urgență generată de epidemia de COVID-19, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
(12) Pentru a se asigura aplicarea cu promptitudine a măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență, în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,