Recitale
(1) Scopul prezentului regulament este de a stabili criteriile de eligibilitate și de selecție, precum și procedura de desemnare a registrului însărcinat cu organizarea, administrarea și gestionarea domeniului de nivel superior .eu.
(2) Registrul ar trebui să fie selectat pe baza unei proceduri de selecție deschise, transparente și nediscriminatorii, care să permită un proces de selecție echitabil și competitiv. În acest scop și pentru ca informația să ajungă la cel mai mare număr posibil de candidați eligibili, cererea de candidaturi ar trebui publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(3) Procedura de selecție ar trebui să fie organizată de Comisie în două etape, pentru a asigura transparența procesului și o utilizare eficientă a resurselor.
(4) În prima etapă a procedurii, Comisia ar trebui să verifice eligibilitatea candidaților, pentru a se asigura că aceștia respectă caracteristicile minime ale registrului stabilite în Regulamentul (UE) 2019/517.
(5) În cea de a doua etapă a procedurii, Comisia ar trebui să stabilească clasificarea candidaților eligibili pe baza unor criterii prin care să se asigure faptul că organizarea, administrarea și gestionarea domeniului de nivel superior .eu este conformă cu obiectivele de sprijinire a pieței unice digitale, de creare unei identități europene online și de încurajare a activităților transfrontaliere online. Pentru a se asigura că aceste obiective sunt îndeplinite, Comisia ar trebui să acorde o pondere adecvată, în cadrul procedurii de selecție, calității serviciilor, resurselor umane și tehnice alocate și capacității financiare a candidaților.
(6) Pentru a asigura supravegherea adecvată și la timp a funcțiilor principale ale registrului, infrastructura necesară pentru îndeplinirea acestor funcții ar trebui să fie situată în Uniune. Această infrastructură ar trebui să includă, printre altele, software-ul, hardware-ul și alte echipamente necesare pentru administrarea, funcționarea și gestionarea domeniului de nivel superior .eu, cum ar fi baza de date pentru datele de înregistrare ale domeniului de nivel superior .eu, baza de date pentru registratorii acreditați ai domeniului de nivel superior .eu, serverul cu autoritate principal pentru domeniul de nivel superior .eu, serviciul de depozitare la terți neutri (escrow) a datelor aferente fișierelor zonale și informațiile privind înregistrarea numelor de domenii, sistemul de servicii publice de căutare și site-ul web care conține informații actualizate privind politicile și înregistrarea aferente domeniului de nivel superior .eu.
(7) Pentru a se asigura un nivel adecvat de gestionare a domeniului de nivel superior .eu, cererea de candidaturi publicată de Comisie ar trebui să stabilească un prag minim care să fie îndeplinit de către un candidat, pe baza criteriilor de selecție, pentru a putea fi desemnat ca registru.
(8) Pentru a asigura transparența procedurii, Comisia ar trebui să își motiveze deciziile, iar motivația ar trebui să fie comunicată candidaților.
(9) Candidatul cel mai bine clasat, pe baza scorului de evaluare, ar trebui desemnat ca registru. În cazul în care nu se încheie contractul cu registrul desemnat, Comisia ar trebui să poată desemna ca registru următorul candidat din clasament.
(10) Pentru a da posibilitatea ca procedura de selecție a registrului, care trebuie încheiată cel târziu la 12 octombrie 2021, prin semnarea contractului, să fie corectă și competitivă, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,