Începe proba gratuită

Regulament 2020/1017 · CELEX 32020R1017

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1017 al Comisiei din 13 iulie 2020 de stabilire, pentru anul 2020, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului

Data act
13.07.2020
Intrare in vigoare
01.01.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_225_R_0001
Status
In vigoare
ajutor financiar buget alocare fonduri pentru agricultură impact asupra mediului regim de plată unică regiune agricolă tânăr fermier țări ale UE zonă agricolă defavorizată

Recitale

(1) Pentru fiecare stat membru care pune în aplicare schema de plată de bază prevăzută în titlul III capitolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, plafonul național anual menționat la articolul 22 alineatul (1) din respectivul regulament pentru 2020 trebuie să fie stabilit de către Comisie prin deducerea, din plafonul național anual prevăzut în anexa II la respectivul regulament, a plafoanelor stabilite în conformitate cu articolele 42, 47, 49, 51 și 53 din respectivul regulament. În conformitate cu articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, trebuie să se ia în considerare eventualele majorări aplicate de statele membre în temeiul respectivei dispoziții.

(2) Pentru fiecare stat membru care pune în aplicare schema de plată unică pe suprafață prevăzută în titlul III capitolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, plafonul național anual menționat la articolul 36 alineatul (4) din respectivul regulament pentru 2020 trebuie să fie stabilit de către Comisie prin deducerea, din plafonul național anual prevăzut în anexa II la respectivul regulament, a plafoanelor stabilite în conformitate cu articolele 42, 47, 49, 51 și 53 din respectivul regulament. În conformitate cu articolul 36 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, la stabilirea plafonului național anual pentru schema de plată unică pe suprafață, Comisia trebuie să țină seama de eventualele majorări aplicate de statele membre în temeiul dispoziției respective.

(3) Pentru fiecare stat membru care acordă plata redistributivă prevăzută în titlul III capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, plafonul național anual menționat la articolul 42 alineatul (2) din respectivul regulament pentru 2020 trebuie să fie stabilit de către Comisie pe baza procentajului comunicat de statul membru respectiv în temeiul articolului 42 alineatul (1) din respectivul regulament.

(4) În ceea ce privește plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu prevăzută în titlul III capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 pentru 2020, plafoanele naționale anuale menționate la articolul 47 alineatul (3) din respectivul regulament pentru 2020 trebuie să fie calculate în conformitate cu articolul 47 alineatul (1) din respectivul regulament și se ridică la 30 % din plafonul național al statului membru în cauză, prevăzut în anexa II la respectivul regulament.

(5) Pentru statele membre care acordă plata pentru zonele cu constrângeri naturale prevăzută în titlul III capitolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, plafoanele naționale anuale menționate la articolul 49 alineatul (2) din respectivul regulament pentru 2020 trebuie să fie stabilite de către Comisie pe baza procentajelor notificate de statele membre în cauză în temeiul articolului 49 alineatul (1) din respectivul regulament.

(6) În ceea ce privește plata pentru tinerii fermieri prevăzută în titlul III capitolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, plafoanele naționale anuale menționate la articolul 51 alineatul (4) din respectivul regulament pentru 2020 trebuie să fie stabilite de către Comisie pe baza procentajelor notificate de statele membre în temeiul articolului 51 alineatul (1) din respectivul regulament și nu trebuie să depășească 2 % din plafonul anual prevăzut în anexa II.

(7) În cazul în care cuantumul total al plății pentru tinerii fermieri solicitate în 2020 într-un stat membru depășește plafonul stabilit în temeiul articolului 51 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 pentru statul membru în cauză, diferența trebuie să fie finanțată de către statul membru în conformitate cu articolul 51 alineatul (2) din respectivul regulament, respectându-se, în același timp, cuantumul maxim prevăzut la articolul 51 alineatul (1) din respectivul regulament. Din motive de claritate, este oportun să se stabilească acest cuantum maxim pentru fiecare stat membru.

(8) Pentru fiecare stat membru care acordă sprijinul cuplat facultativ prevăzut în titlul IV capitolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 pentru 2020, Comisia trebuie să stabilească plafoanele naționale anuale menționate la articolul 53 alineatul (7) din respectivul regulament pentru 2020 pe baza procentajului notificat de statul membru în cauză în temeiul articolului 54 alineatul (1) din respectivul regulament.

(9) În conformitate cu articolul 137 alineatul (1) al doilea paragraf din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, astfel cum este aplicabil în anul 2020, nu se aplică în Regatul Unit pentru anul de cerere 2020. Din acest motiv, nu este necesar ca în prezentul regulament să se stabilească plafoanele relevante pentru 2020 pentru Regatul Unit.

(10) În ceea ce privește anul 2020, punerea în aplicare a schemelor de sprijin direct prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 a început la 1 ianuarie 2020. Pentru a se asigura coerența între aplicabilitatea respectivului regulament pentru anul de cerere 2020 și aplicabilitatea plafoanelor bugetare corespunzătoare, prezentul regulament trebuie să se aplice de la aceeași dată.

(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind plățile directe,

Articolul 1

(1) Plafoanele naționale anuale pentru 2020 pentru schema de plată de bază menționate la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul I din anexa la prezentul regulament. (2) Plafoanele naționale anuale pentru 2020 pentru schema de plată unică pe suprafață menționate la articolul 36 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul II din anexa la prezentul regulament. (3) Plafoanele naționale anuale pentru 2020 pentru plata redistributivă menționate la articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul III din anexa la prezentul regulament. (4) Plafoanele naționale anuale pentru 2020 pentru plata pentru practicile agricole benefice pentru climă și mediu menționate la articolul 47 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul IV din anexa la prezentul regulament. (5) Plafoanele naționale anuale pentru 2020 pentru plata pentru zonele cu constrângeri naturale menționate la articolul 49 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul V din anexa la prezentul regulament. (6) Plafoanele naționale anuale pentru 2020 pentru plata pentru tinerii fermieri menționate la articolul 51 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul VI din anexa la prezentul regulament. (7) Cuantumurile maxime pentru 2020 pentru plata pentru tinerii fermieri menționate la articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul VII din anexa la prezentul regulament. (8) Plafoanele naționale anuale pentru 2020 pentru sprijinul cuplat facultativ menționate la articolul 53 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 sunt stabilite la punctul VIII din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2020.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.