Începe proba gratuită

Regulament 2020/879 · CELEX 32020R0879

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/879 al Comisiei din 23 iunie 2020 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 în ceea ce privește dispoziții specifice în scopul alinierii dispozițiilor pentru implementarea programelor de cooperare transfrontalieră finanțate în cadrul Instrumentului european de vecinătate cu măsuri specifice ca răspuns la pandemia de COVID-19

Data act
23.06.2020
Intrare in vigoare
27.06.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_203_R_0003
Status
In vigoare
ajutor al UE boli contagioase cooperare regională cooperare transfrontalieră criterii de eligibilitate pentru finanțare epidemie Instrumentul european de vecinătate și parteneriat plan de finanțare politică europeană de vecinătate

Recitale

(1) Implementarea programelor de cooperare transfrontalieră atât în cadrul Instrumentului european de vecinătate, cât și al obiectivului de cooperare teritorială europeană (CTE) în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 al Comisiei (3) a fost afectată de consecințele pandemiei de COVID-19 într-un mod fără precedent. Această situație excepțională trebuie abordată prin măsuri specifice, care să permită programelor de cooperare transfrontalieră din cadrul Instrumentului european de vecinătate să contribuie la răspunsul la nevoile care apar în ritm rapid într-un mod flexibil și eficace în ceea ce privește sectoarele cele mai afectate, precum sănătatea, sectorul afacerilor – incluzând întreprinderile mici și mijlocii – și piața forței de muncă, precum și să susțină redresarea socioeconomică în zonele în care se aplică programul.

(2) Programelor de cooperare transfrontalieră în cadrul Instrumentului european de vecinătate trebuie să li se aplice măsuri comparabile cu cele introduse prin Regulamentele (UE) 2020/460 (4) și (UE) 2020/558 (5) ale Parlamentului European și ale Consiliului, care trebuie să se aplice în prezent programelor de cooperare transfrontalieră în cadrul obiectivului CTE.

(3) În vederea atenuării cheltuielilor bugetare cu care se confruntă țările participante sau beneficiarii asistenței UE în contextul pandemiei de COVID-19, regula privind cofinanțarea nu se aplică contribuției Uniunii în ceea ce privește cheltuielile suportate și plătite ca incluse conturile anuale ale programului pentru anul contabil care începe la 1 iulie 2020 și se încheie la 30 iunie 2021.

(4) Din cauza acumulării de întârzieri la începutul perioadei de programare și a încetinirii și mai mari a ritmului de implementare a proiectelor din cauza pandemiei de COVID-19, trebuie amânat cu încă un an termenul de 31 decembrie 2021 pentru semnarea tuturor contractelor, cu excepția proiectelor de infrastructură de amploare deja încheiate, și anume până la 31 decembrie 2022. Din aceleași considerente, nu este de așteptat ca activitățile proiectului finanțate din programe să se încheie la 31 decembrie 2022. În consecință, acest termen trebuie amânat cu încă un an, până la 31 decembrie 2023.

(5) Din cauza diverselor măsuri de limitare a răspândirii bolii puse în aplicare în țările participante, ar putea fi dificil sau chiar imposibil pentru autoritățile de audit să desfășoare audituri la fața locului și să aplice o metodă de eșantionare statistică pe o anumită perioadă. Prin urmare, în ceea ce privește anul contabil cuprins între 1 iulie 2019 și 30 iunie 2020, trebuie să se permită autorităților de audit să recurgă la o metodă de eșantionare nestatistică.

(6) Selectarea proiectelor se poate face printr-o atribuire de contracte fără o cerere de propuneri în cazuri excepționale și cu o justificare adecvată în contextul pandemiei de COVID-19. Etapele procedurale pe care trebuie să le parcurgă Comisia trebuie reduse prin eliminarea cerinței de a depune la Comisie o cerere completă de finanțare a proiectului pentru evaluarea proiectului.

(7) În Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014, termenul „rapoarte finale” este utilizat în două contexte diferite. Prin urmare, regulamentul de punere în aplicare menționat trebuie să facă distincția clară între rapoartele finale care se referă la program, pe de o parte, și rapoartele finale care se referă la implementarea unui proiect specific, pe de altă parte.

(8) Trebuie permisă în mod excepțional, începând cu 1 februarie 2020, eligibilitatea cheltuielilor care sprijină capacitățile de răspuns în situații de criză în contextul pandemiei de COVID-19.

(9) Spre deosebire de articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6), care stabilește data de 31 decembrie 2023 ca dată finală de eligibilitate a cheltuielilor în ceea ce privește programele de cooperare transfrontalieră finanțate în cadrul obiectivului CTE, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 nu stabilește o astfel de dată legată de cheltuieli în ceea ce privește programele de cooperare transfrontalieră în cadrul Instrumentului european de vecinătate, dar stabilește unele termene legate de ciclul proiectului și de activitățile desfășurate în cadrul proiectului. Pentru a se asigura coerența între dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 și cele ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014, implementarea ambelor tipuri de programe de cooperare transfrontalieră trebuie aliniată cât mai mult posibil. Cu toate acestea, din considerente de securitate juridică, nu trebuie redusă perioada în care pot fi desfășurate activități legate de încheierea programului și a proiectelor, și anume între 1 ianuarie 2024 și 30 septembrie 2024. Prin urmare, este necesar să se permită în continuare eligibilitatea acestor activități și a cheltuielilor aferente între 1 ianuarie 2024 și 30 septembrie 2024. În ceea ce privește aceste perioade, este necesar să se prelungească perioada de execuție a programelor cu un an, și anume până la 31 decembrie 2025.

(10) Pentru a se garanta securitatea juridică pentru țările participante, este necesar să se alinieze modalitățile și procedurile specifice pentru ultimul an contabil și pentru încheierea programului cu dispozițiile aplicabile programelor de cooperare transfrontalieră în cadrul obiectivului CTE. În plus, trebuie să se permită utilizarea integrală a contribuției Uniunii prin programele de cooperare transfrontalieră în cadrul Instrumentului european de vecinătate, pentru a se putea beneficia de flexibilitatea suplimentară prevăzută pentru calcularea plății soldului final la sfârșitul perioadei de programare.

(11) Din cauza caracterului urgent al situației legate de pandemia de COVID-19, este necesar să se prevadă aplicarea rapidă a măsurilor prevăzute în prezentul regulament, care trebuie așadar să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(12) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 trebuie modificat în consecință.

(13) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin Regulamentul (UE) nr. 232/2014,

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 12, se adaugă alineatul (4) cu următorul text: „(4) Prin derogare de la alineatele (1) și (2) și în conformitate cu articolul 6 alineatul (1), nu este necesară nicio cofinanțare a contribuției Uniunii pentru cheltuielile efectuate și plătite ca incluse în conturile anuale ale programului pentru anul contabil cuprins între 1 iulie 2020 și 30 iunie 2021.” 2. La articolul 15, „31 decembrie 2024” se înlocuiește cu „31 decembrie 2025”. 3. Articolul 18 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (2), „31 decembrie 2021” se înlocuiește cu „31 decembrie 2022”; (b) la alineatul (3), „31 decembrie 2022” se înlocuiește cu „31 decembrie 2023”. 4. La articolul 19, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Numai activitățile legate de încheierea proiectelor de către beneficiari în conformitate cu articolul 48 alineatul (2) litera (a) punctul (iii) sau legate de încheierea programelor sprijinite din asistența tehnică se pot desfășura în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2024 și 30 septembrie 2024.” 5. La articolul 28, se introduce alineatul (1a) cu următorul text: „(1a) În sensul alineatului (1), pandemia de COVID-19 constituie un caz justificat corespunzător pe care autoritatea de audit îl poate invoca pe baza aprecierii sale profesionale pentru a utiliza o metodă de eșantionare nestatistică pentru anul contabil cuprins între 1 iulie 2019 și 30 iunie 2020.” 6. Articolul 41 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1), se introduce litera (c) cu următorul text: „(c) proiectul este implementat pentru a sprijini capacitățile de răspuns în situații de criză în contextul pandemiei de COVID-19.”; (b) se introduce alineatul (4a) cu următorul text: „(4a) Prin derogare de la procedura prevăzută la alineatul (4), proiectele propuse spre selecție fără o cerere de propuneri în temeiul alineatului (1) litera (c) sunt evaluate de Comisie pe baza unui rezumat al proiectului. Comisia notifică evaluarea sa autorității de management în termen de două luni de la data depunerii documentelor. Acest termen poate fi prelungit dacă este cazul. În cazul unei evaluări negative, Comisia notifică motivele sale autorității de management.” 7. Articolul 48 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (2), punctele (ii) și (iii) se înlocuiesc cu următorul text: „(ii) costurile suportate trebuie plătite înainte de prezentarea rapoartelor finale ale proiectelor. Acestea pot fi plătite ulterior, cu condiția să fie menționate în raportul final, împreună cu termenul de plată preconizat; iii) sunt exceptate costurile legate de rapoartele finale ale proiectelor, inclusiv cele privind verificarea cheltuielilor, auditul și evaluarea finală a proiectului, care pot fi efectuate după perioada de implementare a proiectului;”; (b) se introduce alineatul (2a) cu următorul text: „(2a) În pofida articolului 19 alineatul (1), cheltuielile nu sunt eligibile pentru contribuția Uniunii, dacă aceasta se plătește după 31 decembrie 2023.”; (c) se introduce alineatul (3a) cu următorul text: „(3a) Prin derogare de la alineatul (3), costurile proiectelor de sprijinire a capacităților de răspuns în situații de criză în contextul epidemiei de COVID-19 sunt eligibile începând cu 1 februarie 2020.” 8. Articolul 64 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 64 Plata soldului final (1) Autoritatea de management prezintă cererea de plată a soldului final, însoțită de documentele menționate la articolul 68 și la articolul 77 alineatul (5). (2) Soldul final se plătește cel târziu la trei luni după data verificării conturilor din ultimul an contabil sau la o lună după data de acceptare a raportului final de implementare, în cazul în care această dată este ulterioară. (3) Plata soldului final pentru program în ultimul an contabil poate fi mai mare cu până la 10 % din contribuția Uniunii pentru fiecare obiectiv tematic stabilit în decizia de punere în aplicare a Comisiei de aprobare a programului. Contribuția Uniunii prin plata soldului final în ultimul an contabil nu depășește contribuția totală a Uniunii la fiecare program astfel cum este stabilită în decizia de punere în aplicare a Comisiei de aprobare a programului.” 9. Articolul 77 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (5), „30 septembrie 2024” se înlocuiește cu „15 februarie 2025”; (b) se adaugă alineatul (6) cu următorul text: „(6) Termenele stabilite la alineatele (1) și (5) pot fi amânate în mod excepțional de către Comisie până la data de 1 martie, în urma unei informări din partea autorității de management în cauză.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.