Recitale
(1) Pandemia de COVID-19 și criza economică și de sănătate publică aferentă, care necesită adoptarea unor măsuri extraordinare, au exercitat o presiune mare asupra resurselor financiare disponibile în cadrul și în afara plafoanelor cadrului financiar multianual (CFM).
(2) Pentru ca Uniunea să poată finanța un răspuns adecvat la pandemia de COVID-19 și la criza economică și de sănătate publică asociată, în temeiul Regulamentului (UE) 2020/521 al Consiliului (1), este necesară modificarea scopului în care pot fi utilizate creditele disponibile în cadrul marjei globale pentru angajamente, în măsura în care acestea se referă la creștere economică și la ocuparea forței de muncă, în special la ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, și la migrație și măsuri de securitate.
(3) Prezentul regulament este direct legat de finanțarea inclusă în bugetul rectificativ nr. 2 la bugetul general al Uniunii pentru 2020, în cadrul căruia marja globală pentru angajamente este mobilizată pentru a finanța măsuri în contextul epidemiei de COVID-19. Pentru a asigura o coordonare deplină cu respectivul buget rectificativ, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la data adoptării sale.
(4) Articolul 135 alineatul (2) din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (2) (denumit în continuare „Acordul de retragere”) prevede că modificările aduse Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (3) care sunt adoptate la data intrării în vigoare a Acordului de retragere sau după această dată nu se aplică Regatului Unit, în măsura în care aceste modificări au un impact asupra obligațiilor financiare ale Regatului Unit. Modificările prevăzute în prezentul regulament se limitează la schimbarea scopului utilizării marjei globale pentru angajamente și nu sporesc obligațiile financiare. Prin urmare, este oportun să se precizeze că, în sensul articolului 135 alineatul (2) din Acordul de retragere, modificările prevăzute în prezentul regulament nu au un impact asupra obligațiilor financiare ale Regatului Unit și, ca atare, se aplică Regatului Unit.
(5) Având în vedere epidemia de COVID-19 și necesitatea de a pune la dispoziție finanțare de urgență pentru a permite o reacție adecvată, s-a considerat oportun să se prevadă o derogare de la de la termenul de opt săptămâni menționat la articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
(6) Prin urmare, Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 ar trebui modificat în consecință,