Recitale
(1) Pentru a se asigura aplicarea fără probleme a Directivei (UE) 2016/1629, trebuie acordat acces integral autorităților competente ale statelor membre, ale părților contractante la Convenția revizuită privind navigația pe Rin și ale țărilor terțe cărora li se încredințează sarcinile legate de aplicarea Directivei (UE) 2016/1629 și a Directivei 2005/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2).
(2) Accesul integral permite statelor membre să coopereze atât între ele, cât și cu țări terțe și să își coordoneze activitatea cu privire la prelucrarea datelor referitoare la ambarcațiuni introduse în EHDB.
(3) Trebuie acordat acces numai pentru citire la EHDB altor autorități, în vederea executării de măsuri administrative pentru asigurarea gestionării traficului pe căile navigabile și a infrastructurii aferente, pentru menținerea sau aplicarea siguranței navigației și pentru colectarea de date statistice.
(4) Pentru a se asigura buna funcționare a EHDB și pentru a se facilita verificarea cererilor de acces la EHDB, statele membre, părțile contractante la Convenția revizuită privind navigația pe Rin și țările terțe relevante trebuie să desemneze un punct de contact unic.
(5) Este oportun să se stabilească pașii pe care trebuie să îi urmeze statele membre atunci când oferă acces numai pentru citire la EHDB, pentru a se asigura securitatea datelor și buna funcționare a EHDB.
(6) Sunt necesare date de înaltă calitate, comparabile, actualizate, fiabile și armonizate privind ambarcațiunile de navigație interioară, pentru a se facilita verificarea datelor actuale și anterioare ale ambarcațiunilor și a informațiilor legate de certificatele eliberate și de noile cereri de certificate. În consecință, trebuie stabilită o listă detaliată a datelor referitoare la ambarcațiuni.
(7) Specificațiile trebuie să rămână neutre din punct de vedere tehnologic și deschise tehnologiilor inovatoare și trebuie să se aplice principiul înregistrării unice și cel al interoperabilității implicite. Trebuie să se țină seama în mod corespunzător de principiile și de recomandările stabilite în Planul de acțiune al UE privind guvernarea electronică 2016-2020 (3) și în Cadrul european de interoperabilitate (4).
(8) Ori de câte ori măsurile prevăzute în prezentul regulament implică prelucrarea de date cu caracter personal, această prelucrare trebuie efectuată în conformitate cu legislația Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, în special cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (5), în ceea ce privește prelucrarea de către Comisia Europeană, și cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (6), în ceea ce privește prelucrarea de către autoritățile competente ale statelor membre.
(9) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) 2018/1725,