Începe proba gratuită

Regulament 2020/271 · CELEX 32020R0271

Regulamentul (UE) 2020/271 al Consiliului din 20 februarie 2020 privind repartizarea posibilităților de pescuit în temeiul Protocolului privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului durabil dintre Uniunea Europeană și Republica Seychelles (2020-2026)

Data act
20.02.2020
Intrare in vigoare
24.02.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_060_R_0001
Status
In vigoare
acord (UE) acord de pescuit cotă de pescuit drept de pescuit pescuit în mare protocol la un acord Seychelles țări ale UE vas de pescuit zonă de pescuit

Recitale

(1) La 15 iulie 2019, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocieri cu Republica Seychelles (denumită în continuare „Seychelles”) în vederea încheierii unui nou acord de parteneriat în domeniul pescuitului durabil între Uniunea Europeană și Republica Seychelles (denumit în continuare „acordul de parteneriat”) și a unui nou protocol de punere în aplicare a acestuia (denumit în continuare „protocolul”).

(2) Negocierile s-au încheiat cu succes prin parafarea acordului de parteneriat și a protocolului la 22 octombrie 2019.

(3) Acordul de parteneriat abrogă Acordul de parteneriat privind pescuitul dintre Comunitatea Europeană și Republica Seychelles (1), care a intrat în vigoare la 2 noiembrie 2007 pentru o durată de șase ani și a fost reînnoit tacit și, prin urmare, este încă în vigoare.

(4) Cel mai recent protocol de punere în aplicare a Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Seychelles (2) a fost semnat la 18 decembrie 2013 și a fost aplicat cu titlu provizoriu începând cu 18 ianuarie 2014. Acesta a expirat la 17 ianuarie 2020.

(5) În conformitate cu Decizia (UE) 2020/272 a Consiliului (3), acordul de parteneriat și protocolul au fost semnate la 24 februarie 2020, sub rezerva încheierii lor la o dată ulterioară.

(6) Posibilitățile de pescuit prevăzute de protocol ar trebui să fie repartizate între statele membre pentru întreaga perioadă de aplicare a protocolului.

(7) Acordul de parteneriat și protocolul ar trebui să intre în vigoare cât mai curând posibil, având în vedere importanța economică a activităților de pescuit ale Uniunii în zona de pescuit a Seychelles și necesitatea de a reduce pe cât posibil întreruperea unor astfel de activități.

(8) Protocolul se va aplica cu titlu provizoriu de la data semnării sale, pentru a se asigura continuarea activităților de pescuit de către navele Uniunii. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată,

Articolul 1

Posibilitățile de pescuit stabilite în temeiul Protocolului privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Seychelles (2020-2026) (denumit în continuare „protocolul”) se alocă între statele membre după cum urmează: (a) nave de pescuit ton cu plasă-pungă: Spania: 22 nave Franța: 16 nave Italia: 2 nave (b) nave cu paragate plutitoare: Spania: 2 nave Franța: 4 nave Portugalia: 2 nave

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 24 februarie 2020.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.