Începe proba gratuită

Regulament 2020/269 · CELEX 32020R0269

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/269 al Comisiei din 26 februarie 2020 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 468/2010 de stabilire a listei UE a navelor care practică activități de pescuit ilicite, nedeclarate și nereglementate [Partea B – Navele enumerate la articolul 30 din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008]

Data act
26.02.2020
Intrare in vigoare
05.03.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_056_R_0003
Status
In vigoare
fraudă managementul pescuitului pavilion de navigație pescuit în mare reglementarea pescuitului vas de pescuit

Recitale

(1) Capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 stabilește procedurile de identificare a navelor de pescuit implicate în activități de pescuit ilegale, nedeclarate și nereglementate („INN”), precum și procedurile de întocmire a listei Uniunii pe care figurează aceste nave (denumită în continuare „lista Uniunii”). Articolul 37 din regulamentul menționat prevede măsurile care trebuie luate împotriva navelor de pescuit incluse pe lista respectivă.

(2) Lista Uniunii a fost stabilită prin Regulamentul (UE) nr. 468/2010 al Comisiei (2) și a fost modificată ulterior prin Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 724/2011 (3), (UE) nr. 1234/2012 (4), (UE) nr. 672/2013 (5), (UE) nr. 137/2014 (6), (UE) 2015/1296 (7), (UE) 2016/1852 (8), (UE) 2017/2178 (9) și (UE) 2018/1883 (10) ale Comisiei.

(3) În conformitate cu articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, navele incluse pe listele navelor INN adoptate de organizații regionale de gestionare a pescuitului trebuie incluse în lista Uniunii.

(4) Toate organizațiile regionale de gestionare a pescuitului asigură întocmirea și actualizarea periodică a listelor navelor INN în conformitate cu normele lor respective (11).

(5) În conformitate cu articolul 30 din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, la primirea din partea organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului a listelor cu navele de pescuit în legătură cu care s-a presupus sau s-a confirmat implicarea în activități de pescuit INN, Comisia actualizează lista Uniunii. Întrucât Comisia a primit liste noi din partea organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului, lista Uniunii trebuie să fie acum actualizată.

(6) Având în vedere că aceeași navă poate figura pe listă cu denumiri și/sau sub pavilioane diferite, în funcție de momentul în care a fost introdusă pe listele organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului, lista actualizată a Uniunii trebuie să cuprindă diferitele denumiri și/sau pavilioane stabilite de organizațiile regionale de gestionare a pescuitului în cauză.

(7) Navele „Benaiah”, „Beo Hingis”, „Carmal Matha”, „Dignamol 1”, „Ephraeem”, „King Jesus”, „Sacred Heart”, „Shalom”, „Vachanam” și „Wisdom” (12), care sunt în prezent incluse în lista Uniunii, au fost eliminate din lista stabilită de Comisia pentru tonul din Oceanul Indian („IOTC”), în conformitate cu Rezoluția 18/03 a organizației regionale de gestionare a pescuitului respective. Întrucât decizia a fost luată de organizația regională de gestionare a pescuitului în cauză în condițiile articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, aceste nave trebuie, în consecință, să fie eliminate de pe lista Uniunii, deși nu au fost încă scoase de pe lista întocmită de Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic („ICCAT”).

(8) Nava „Nefelin” (13) a fost scoasă de pe lista stabilită de Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană („CGPM”), în conformitate cu Recomandarea GFCM/33/209/8 a organizației regionale de gestionare a pescuitului respective. Această navă trebuie, prin urmare, să nu fie înscrisă în lista Uniunii, deși nu a fost încă ștearsă din lista stabilită în Acordul privind pescuitul în sudul Oceanului Indian („SIOFA”).

(9) Nava menționată în considerentul 8 nu a fost inclusă în lista Uniunii modificată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1883, deoarece lista navelor de pescuit în legătură cu care s-a presupus sau s-a confirmat implicarea în activități de pescuit INN, adoptată de organizația regională de gestionare a pescuitului în cauză, a fost primită de Comisie după adoptarea regulamentului respectiv.

(10) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 468/2010 trebuie modificat în consecință.

(11) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.