Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare și de reînnoire a unei astfel de autorizații.
(2) 6-Fitaza produsă de Schizosaccharomyces pombe (ATCC 5233) a fost autorizată pentru o perioadă de 10 ani ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrășare, a curcanilor pentru îngrășare, a găinilor ouătoare, a rațelor pentru îngrășare, a purceilor (înțărcați), a porcilor pentru îngrășare și a scroafelor, prin Regulamentul (CE) nr. 379/2009 al Comisiei (2).
(3) În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 din respectivul regulament, titularul autorizației respective a depus o cerere de reînnoire a autorizației pentru 6-fitaza produsă de Schizosaccharomyces pombe (ATCC 5233) ca aditiv destinat hranei puilor pentru îngrășare, a curcanilor pentru îngrășare, a găinilor ouătoare, a rațelor pentru îngrășare, a purceilor (înțărcați), a porcilor pentru îngrășare și a scroafelor, solicitând ca aditivul să fie clasificat în categoria „aditivi zootehnici”, precum și pentru o nouă utilizare la toate speciile aviare pentru îngrășare, altele decât găinile, curcanii și rațele, pentru toate speciile aviare pentru ouat, altele decât găinile, și pentru toate speciile aviare pentru ouat și reproducere, pentru purcei de lapte și pentru specii porcine minore. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 14 alineatul (2) și al articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(4) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat, în avizul ei din 5 aprilie 2019 (3), că solicitantul a furnizat date care demonstrează că aditivul respectă condițiile de autorizare. De asemenea, ea a concluzionat că aditivul nu are un efect negativ asupra sănătății animale, asupra sănătății umane sau asupra mediului. În schimb, autoritatea a concluzionat că aditivul poate avea un potențial de sensibilizare respiratorie. Prin urmare, Comisia consideră că trebuie luate măsuri adecvate de protecție pentru a preveni efectele negative asupra sănătății umane, în special în ceea ce privește utilizatorii. Autoritatea a concluzionat că aditivul este eficient în îmbunătățirea digestibilității hranei la toate speciile aviare pentru îngrășare, pentru ouat, crescute pentru ouat sau pentru reproducere, și la toate speciile porcine. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(5) Evaluarea preparatului 6-fitază produsă de Schizosaccharomyces pombe (ATCC 5233) arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, autorizația pentru utilizarea acestui aditiv trebuie să fie reînnoită, conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.
(6) Ca urmare a reînnoirii autorizației 6-fitazei produse de Schizosaccharomyces pombe (ATCC 5233) ca aditiv pentru hrana animalelor în condițiile stabilite în anexa la prezentul regulament, Regulamentul (CE) nr. 379/2009 trebuie abrogat.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,