Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2020/1042 stabilește măsuri temporare în legătură cu inițiativa cetățenească europeană pentru a aborda provocările cu care s-au confruntat organizatorii de inițiative cetățenești, administrațiile naționale și instituțiile Uniunii după ce Organizația Mondială a Sănătății a anunțat în martie 2020 că epidemia de COVID-19 a devenit o pandemie mondială. În lunile care au urmat anunțului, statele membre au adoptat măsuri restrictive pentru a combate criza de sănătate publică. Astfel, viața publică a stagnat în aproape toate statele membre. Prin urmare, regulamentul a prelungit anumite termene prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/788.
(2) Regulamentul (UE) 2020/1042 împuternicește, de asemenea, Comisia să prelungească, în anumite circumstanțe, perioadele de colectare cu trei luni în ceea ce privește inițiativele pentru care perioada de colectare este în derulare în momentul unei noi izbucniri a epidemiei de COVID-19. Condițiile pentru orice prelungire suplimentară sunt similare cu cele care au condus la prelungirea inițială după epidemia de COVID-19 din martie 2020, și anume că cel puțin un sfert dintre statele membre sau un număr de state membre care reprezintă peste 35 % din populația Uniunii aplică măsuri ca răspuns la pandemia de COVID-19, ceea ce împiedică în mod substanțial capacitatea organizatorilor de a colecta declarații de susținere pe suport de hârtie și de a informa publicul cu privire la inițiativele lor în curs.
(3) De la adoptarea Regulamentului (UE) 2020/1042 în iulie 2020, Comisia a monitorizat îndeaproape situația din statele membre. Creșterea semnificativă a impactului epidemiei de COVID-19 în întreaga Uniune în octombrie 2020 a condus la o înăsprire a măsurilor restrictive într-un număr din ce în ce mai mare de state membre. Până la sfârșitul lunii octombrie 2020, măsurile de restricționare a liberei circulații a cetățenilor în diferite state membre pentru a opri sau a încetini transmiterea COVID-19 au crescut semnificativ.
(4) Pe baza informațiilor disponibile, Comisia a concluzionat că, la 1 noiembrie 2020, au fost îndeplinite condițiile pentru o nouă prelungire a perioadelor de colectare. La acea dată, patru state membre au raportat că aplică măsuri naționale de limitare a circulației persoanelor, care interzic sau restricționează în mod substanțial libertatea cetățenilor de a circula liber pe teritoriul lor. În plus, nouă state membre au raportat că nu aplică măsuri naționale de limitare a circulației persoanelor, însă aplică măsuri cu efecte restrictive similare asupra vieții publice în țara lor sau cel puțin în părți substanțiale ale acesteia. De asemenea, măsurile respective afectează în mod substanțial capacitatea organizatorilor de a colecta declarații de susținere pe suport de hârtie și de a informa publicul cu privire la inițiativele lor în curs. Aceste efecte negative sunt rezultatul combinației dintre măsurile restrictive, inclusiv măsuri locale de limitare a circulației persoanelor, restricțiile privind accesibilitatea spațiilor publice, închiderea sau funcționarea limitată a magazinelor, a restaurantelor și a barurilor, restricțiile puternice privind capacitatea de primire pentru adunările și reuniunile publice și private și impunerea unor interdicții de circulație după o anumită oră. Pe baza informațiilor disponibile în prezent, este probabil ca măsurile respective sau măsurile cu efect similar să fie în vigoare pentru o perioadă de cel puțin trei luni.
(5) Statele membre în cauză reprezintă cel puțin un sfert din statele membre și peste 35 % din populația Uniunii.
(6) Din aceste motive, se poate concluziona că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unei prelungiri a perioadelor de colectare în ceea ce privește inițiativele pentru care perioada de colectare era în derulare la 1 noiembrie 2020. Prin urmare, aceste perioade de colectare ar trebui prelungite cu 3 luni.
(7) Pentru inițiativele pentru care perioada de colectare a început între 1 noiembrie 2020 și data adoptării prezentei decizii, perioada de colectare ar trebui prelungită până la 1 februarie 2022.
(8) În ceea ce privește inițiativele pentru care perioada de colectare s-a încheiat între 1 noiembrie 2020 și data adoptării prezentei decizii, prezenta decizie ar trebui să se aplice retroactiv,