Recitale
(1) În conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 913/2010, ministerele responsabile cu transportul feroviar din Belgia, Cehia, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Țările de Jos și Polonia au transmis Comisiei două scrisori de intenție datate 6 decembrie 2019. Acestea au inclus propuneri privind extinderea coridorului de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică până la frontiera dintre Polonia și Ucraina, la Medyka, pe de o parte, și până la porturile Zeebrugge și Gent/Terneuzen, pe de altă parte.
(2) Statele membre sus-menționate propuseseră anterior Comisiei să extindă coridorul de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică până la frontiera dintre Polonia și Ucraina, la Medyka. Comisia a confirmat conformitatea propunerii cu articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 913/2010 și a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1111 a Comisiei (2). Cu toate acestea, respectiva decizie de punere în aplicare a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/178 a Comisiei (3), care a eliminat trimiterea la extinderea coridorului de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică până la Medyka. Modificarea reflecta faptul că infrastructura feroviară dintre Katowice și Medyka nu urma să devină operațională înainte de 2020. Deoarece infrastructura este acum operațională, este oportun să se ia din nou în considerare extinderea coridorului de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică până la Medyka.
(3) Comisia a examinat propunerile de extindere a coridorului de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică până la Medyka și la porturile Gent/Terneuzen și Zeebrugge în temeiul articolului 5 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 913/2010 și le consideră conforme cu articolul 5 din regulamentul respectiv.
(4) În ceea ce privește extinderea coridorului de transport feroviar de marfă până la Medyka, considerațiile stabilite în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1111 rămân valabile.
(5) În ceea ce privește extinderea până la porturile Zeebrugge și Gent/Terneuzen, liniile propuse pentru extindere fac deja parte din coridorul de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Mediterană. Acestea fac parte din rețeaua centrală (Anvers-Gent-Zeebrugge) și din rețeaua globală (Gent-Terneuzen) a rețelei transeuropene de transport, infrastructura existentă îndeplinind deja parțial sau integral cerințe esențiale de infrastructură, cum ar fi electrificarea, sarcina pe osie de 22,5 t, viteza de 100 km/h și lungimea trenului de 740 m.
(6) Porturile Zeebrugge, Gent și Terneuzen sunt originea sau destinația unui număr de servicii regulate existente de transport feroviar de marfă, care circulă de-a lungul rutei coridorului de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică, având origini și destinații în Germania, Cehia și Scandinavia (inclusiv prin intermediul coridorului de transport feroviar de marfă Scandinavia-Marea Mediterană). Portul Zeebrugge a raportat trafic de trenuri de marfă către numeroase destinații din Uniune, situație care se datorează faptului că una dintre principalele mărfuri ale portului sunt vehiculele noi. Autoritățile portuare din Gent și Terneuzen au identificat, de asemenea, potențialul unui nou trafic feroviar de mărfuri către Schkopau (Germania) și Outokumpu (Finlanda), precum și către țări terțe, mai exact China, cu trecere prin Šeštokai, Lituania.
(7) Mai mult, extinderea propusă prezintă avantajul de a permite operatorilor coridoarelor de transport feroviar de marfă care deservesc porturile Zeebrugge și Gent/Terneuzen să utilizeze serviciile oferite de ghișeul unic existent al coridorului de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică menționat la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 913/2010, inclusiv în ceea ce privește trasele prestabilite. Acest lucru va oferi mai multă transparență solicitanților și ar putea simplifica procesul de alocare a capacității prin eliminarea necesității de a coordona unele trase cu ghișeele unice ale altor coridoare de transport feroviar de marfă. Extinderea până la Zeebrugge va asigura un acces direct la port, care este un punct important de transbordare pentru industria auto din toate statele membre aflate de-a lungul coridorului, în particular Cehia, Germania și Polonia.
(8) Extinderea va contribui la îmbunătățirea transportului feroviar de marfă pe coridorul de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică, asigurând interconexiuni cu transportul maritim.
(9) În conformitate cu articolul 5 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (UE) nr. 913/2010, evaluarea Comisiei a luat în considerare criteriile relevante pentru extinderea coridoarelor de transport feroviar de marfă, prevăzute la articolul 4 din respectivul regulament.
(10) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 62 din Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4),