Recitale
(1) La 30 iulie 2009, Uniunea a semnat un Acord interimar de parteneriat între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), care stabilește un cadru pentru un acord de parteneriat economic. Acordul este aplicat, cu titlu provizoriu, de Papua-Noua Guinee de la 20 decembrie 2009, de Fiji de la 28 iulie 2014, de Samoa de la 31 decembrie 2018 și de Insulele Solomon de la 17 mai 2020.
(2) Articolul 68 din acord instituie un Comitet pentru comerț (denumit în continuare „Comitetul pentru comerț UE-Pacific”), care urmează să gestioneze toate aspectele necesare pentru punerea în aplicare a acordului.
(3) În temeiul articolului 68 din acord, Comitetul pentru comerț UE-Pacific urmează să își stabilească propriul regulament de procedură și poate înființa comitete speciale cărora le deleagă puteri specifice de punere în aplicare a deciziilor, astfel cum se prevede în dispozițiile relevante ale acordului.
(4) Comitetul pentru comerț UE-Pacific, pe parcursul celei de a opta sa reuniuni, va adopta propriul regulament de procedură și pe cel al comitetelor speciale.
(5) Uniunea ar trebui să determine poziția care urmează să fie adoptată în cadrul Comitetului pentru comerț UE-Pacific în ceea ce privește adoptarea respectivelor regulamente de procedură,