Recitale
(1) În conformitate cu articolul 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Consiliul, ținând seama de constrângerile sociale și economice structurale ale regiunilor ultraperiferice, inclusiv depărtarea, insularitatea, suprafața redusă, relieful dificil și dependența economică de un număr redus de produse, adoptă măsuri specifice care urmăresc să stabilească, în special, condițiile de aplicare a tratatelor în regiunile respective, inclusiv în ceea ce privește politicile comune.
(2) În consecință, ar trebui să se adopte măsuri specifice în vederea stabilirii condițiilor în care se aplică TFUE în regiunile respective. Astfel de măsuri trebuie să ia în considerare caracteristicile și constrângerile speciale ale respectivelor regiuni ultraperiferice, fără să afecteze integritatea și coerența ordinii juridice a Uniunii, inclusiv în ceea ce privește piața internă și politicile comune.
(3) Dependența economică a Insulelor Canare de sectorul serviciilor și, în special, de cel al turismului, măsurată în contribuția respectivului sector la PIB-ul regiunii, constituie o constrângere semnificativă. Respectivul sector joacă un rol semnificativ mai important în economia Insulelor Canare decât sectorul industrial.
(4) Combinația dintre izolare și insularitate inerentă unui arhipelag împiedică libera circulație a persoanelor, a mărfurilor și a serviciilor și reprezintă cea de a doua constrângere ca importanță cu care se confruntă Insulele Canare. Amplasarea insulelor sporește dependența acestora de transportul aerian și de transportul maritim. Transportul către, dinspre și pe aceste insule îndepărtate și insulare sporește și mai mult costurile de producție pentru industriile locale. Costurile de producție sunt mai mari, întrucât respectivele moduri de transport sunt mai puțin eficiente și mai costisitoare decât transportul rutier sau feroviar.
(5) O altă consecință a izolării este creșterea costurilor de producție, din cauza dependenței insulelor de importurile de materii prime și energie, a obligației de a constitui stocuri și a dificultăților care afectează furnizarea de echipament de producție.
(6) Dimensiunea redusă a pieței și nivelul scăzut al activităților de export, fragmentarea geografică a arhipelagului și obligația de a menține linii de producție diversificate, de mici dimensiuni, pentru a acoperi cererea unei piețe mici, restrâng posibilitatea realizării unor economii de scară.
(7) În numeroase cazuri, în Insulele Canare, este mai dificil și mai costisitor pentru operatorii locali să obțină servicii specializate și întreținere sau formare profesională pentru manageri și tehnicieni, ori să subcontracteze sau să promoveze dezvoltarea întreprinderilor dincolo de piața regională. Numărul restrâns de metode de distribuție are ca rezultat crearea de stocuri excedentare.
(8) În ceea ce privește mediul, dificultățile legate de eliminarea deșeurilor industriale și tratarea deșeurilor toxice conduc la costuri de mediu mai ridicate. Respectivele costuri sunt mai mari deoarece nu există instalații de reciclare decât pentru o serie limitată de produse, iar deșeurile trebuie transportate pentru a fi tratate în afara Insulelor Canare.
(9) Taxa numită „Arbitrio sobre Importaciones y Entregas de Mercancías en las islas Canarias” (denumită în continuare „taxa AIEM”) servește obiectivului de dezvoltare autonomă a sectorului industrial din Insulele Canare și de diversificare a economiei Insulele Canare.
(10) Prin Decizia 2002/546/CE a Consiliului (2), adoptată în temeiul articolului 299 din Tratatul CE, Spania a fost autorizată inițial să aplice scutiri sau reduceri ale taxei AIEM până la 31 decembrie 2011 pentru anumite produse fabricate local în Insulele Canare. Anexa la decizia menționată conține o listă de produse pentru care s-ar putea aplica scutiri și reduceri fiscale. În funcție de produs, diferența de impozitare între produsele fabricate la nivel local și celelalte produse nu poate depăși 5, 15 sau 25 de puncte procentuale.
(11) Decizia nr. 895/2011/UE a Consiliului (3) a modificat Decizia 2002/546/CE, prelungindu-i durata de aplicare până la 31 decembrie 2013.
(12) Decizia nr. 1413/2013/UE a Consiliului (4) a modificat încă o dată Decizia 2002/546/CE, prelungindu-i durata de aplicare până la 30 iunie 2014.
(13) Prin Decizia nr. 377/2014/UE a Consiliului (5) Spania a fost autorizată să aplice scutiri sau reduceri ale taxei AIEM până la 31 decembrie 2020 pentru anumite produse fabricate la nivel local în Insulele Canare. Anexa la decizia menționată conține o listă a produselor pentru care se pot aplica scutirile sau reducerile fiscale.
(14) O examinare atentă a situației confirmă faptul că este necesar să se aprobe Spaniei cererea de reînnoire a autorizației.
(15) Diferența maximă care poate fi aplicată produselor industriale în cauză nu ar trebui să depășească 15 %. În conformitate cu principiul subsidiarității, autoritățile spaniole ar trebui să fie în măsură să decidă asupra procentului adecvat pentru fiecare produs. Diferența de impozitare autorizată nu ar trebui să depășească costurile suplimentare dovedite. Cu toate acestea, respectivul avantaj fiscal ar trebui să se aplice sub rezerva unei limite de 150 de milioane EUR pe an, cu excepția cazurilor justificate în mod corespunzător.
(16) În conformitate cu principiul subsidiarității și pentru a asigura flexibilitatea, autorităților spaniole ar trebui să li se permită să modifice lista produselor și diferența de impozitare autorizată aferentă acestora astfel încât să reflecte nivelul real al costurilor suplimentare generate de fabricarea acestor produse în Insulele Canare. În acest context, autoritățile spaniole ar trebui să poată aplica diferențe mai scăzute și să poată stabili o taxă minimă pentru anumite produse, dacă este necesar, cu condiția ca orice modificare să fie în conformitate cu obiectivele articolului 349 din TFUE. Orice modificare a listei de produse ar trebui să se bazeze pe următoarele criterii de eligibilitate: existența unei producții locale, a cărei cotă pe piața locală este de cel puțin 5 %; existența unui import semnificativ de bunuri (inclusiv din Spania continentală și alte state membre) care ar putea pune în pericol continuarea producției locale, a cărui cotă pe piața locală reprezintă cel puțin 10 %; și existența unor costuri suplimentare care cresc prețul de cost al producției locale în comparație cu produsele fabricate în altă parte, ceea ce pune în pericol competitivitatea produselor fabricate la nivel local.
(17) Autorităților spaniole ar trebui să li se permită să deroge de la pragurile cotei de piață în circumstanțe justificate în mod corespunzător, care includ: producția bazată pe forța de muncă intensivă; producția care este altfel de importanță strategică pentru dezvoltarea locală; producția supusă unor fluctuații periodice; producția situată în zone deosebit de defavorizate; și producția de produse medicale și de echipamente individuale de protecție necesare pentru abordarea crizelor sanitare. Autoritățile spaniole ar trebui să poată modifica lista de produse și diferența de impozitare autorizată a acestora, cu condiția ca orice modificare să fie în conformitate cu obiectivele prevăzute la articolul 349 din TFUE.
(18) Obiectivul de promovare a dezvoltării socioeconomice a Insulelor Canare se reflectă la nivel național în domeniul de aplicare a taxei AIEM și în modul de alocare a veniturilor pe care aceasta le generează. Încorporarea veniturilor din taxa AIEM în resursele sistemului fiscal și economic al Insulelor Canare și utilizarea veniturilor respective pentru aplicarea unei strategii de dezvoltare economică și socială care implică promovarea activităților locale constituie obligații juridice.
(19) Scutirile sau reducerile taxei AIEM ar trebui să se aplice pe o durată de șapte ani. Pentru a permite Comisiei să evalueze dacă continuă să fie îndeplinite condițiile care justifică acordarea autorizării, autoritățile spaniole ar trebui să prezinte Comisiei un raport de monitorizare până la 30 septembrie 2025.
(20) Prezenta decizie nu aduce atingere eventualei aplicări a articolelor 107 și 108 din TFUE,