Începe proba gratuită

Decizie 2020/1766 · CELEX 32020D1766

Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1766 a Comisiei din 25 noiembrie 2020 de stabilire, pentru o perioadă limitată, a echivalenței cadrului de reglementare aplicabil depozitarilor centrali de titluri de valoare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului

Data act
25.11.2020
Intrare in vigoare
27.11.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_397_R_0009
Status
Inactiv
instrumente financiare legislație financiară Marea Britanie retragerea din UE servicii financiare supraveghere financiară valori mobiliare

Recitale

(1) La 29 martie 2017, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord („Regatul Unit”) a transmis notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. La 17 octombrie 2019, Uniunea și Regatul Unit au ajuns la un acord privind retragerea Regatului Unit din Uniune (2) („Acordul de retragere”), care include un protocol revizuit privind Irlanda/Irlanda de Nord și o declarație politică revizuită (3). În temeiul Acordului de retragere și în urma ratificării sale de către Camera Comunelor din Regatul Unit, a adoptării sale de către Parlamentul European și a încheierii sale de către Consiliu, Regatul Unit a devenit o țară terță la 1 februarie 2020, iar dreptul Uniunii va înceta să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia la 31 decembrie 2020.

(2) Depozitarii centrali de titluri de valoare („CSD”) sunt esențiali pentru piețele financiare. Înregistrarea titlurilor de valoare într-un sistem de înscriere în cont („servicii notariale”) și administrarea conturilor de titluri de valoare la nivelul cel mai înalt („servicii de administrare centralizată”) sporesc transparența și oferă protecție investitorilor, deoarece asigură integritatea emisiunii titlurilor de valoare prevenind crearea sau reducerea nejustificată a titlurilor de valoare emise. De asemenea, CSD gestionează sisteme de decontare a titlurilor de valoare, care asigură faptul că tranzacțiile cu titluri de valoare sunt decontate corect și în timp util. Aceste funcții sunt cruciale în cadrul proceselor de compensare și de decontare post-tranzacționare. Sistemele de decontare a titlurilor de valoare sunt esențiale și pentru politica monetară, întrucât sunt strâns implicate în constituirea de garanții în cadrul operațiunilor de politică monetară.

(3) Începând cu 1 ianuarie 2021, CSD stabilite în Regatul Unit („CSD din Regatul Unit”) vor fi considerate CSD din țări terțe în sensul Regulamentului (UE) nr. 909/2014. Ca atare, acestea nu pot furniza servicii notariale și servicii de administrare centralizată în raport cu instrumentele financiare constituite în temeiul dreptului unui stat membru decât dacă sunt recunoscute de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe („ESMA”) în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv. În absența unei astfel de recunoașteri, emitenții din Uniune nu pot utiliza CSD din Regatul Unit pentru a furniza servicii notariale și servicii de administrare centralizată în ceea ce privește titlurile de valori transferabile, constituite în conformitate cu legislația unui stat membru. Prin urmare, emitenții din Uniune pot întâmpina dificultăți temporare în a-și îndeplini obligațiile legale, întrucât serviciile furnizate de CSD din Regatul Unit în ceea ce privește titlurile de valoare emise de societăți comerciale și fondurile tranzacționate la bursă constituite în temeiul dreptului intern al Irlandei („titluri de valoare ale societăților comerciale și fonduri tranzacționate la bursă din Irlanda”) nu sunt furnizate în prezent de CSD autorizate în Uniune („CSD din Uniune”). În consecință, este justificat și în interesul Uniunii și al statelor sale membre să se asigure că CSD din Regatul Unit pot continua să presteze servicii în Uniune după 31 decembrie 2020 pentru o perioadă limitată.

(4) ESMA poate recunoaște un CSD stabilit într-o țară terță numai în cazul în care Comisia a adoptat un act de punere în aplicare prin care stabilește că mecanismele juridice și de supraveghere care reglementează respectivul CSD sunt echivalente cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 909/2014. Având în vedere riscul retragerii Regatului Unit din Uniune fără încheierea unui acord de retragere, Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/2030 a Comisiei (4) a acordat echivalență cadrului juridic și de supraveghere al Regatului Unit pentru perioada până la 30 martie 2021. Ca urmare a încheierii Acordului de retragere, respectiva decizie de punere în aplicare nu a devenit niciodată aplicabilă. CSD din Uniune sunt foarte avansate în procesul de dezvoltare a serviciilor legate de titlurile de valoare ale societăților comerciale și de fondurile tranzacționate la bursă din Irlanda, pentru a le permite emitenților din Uniune să își migreze pozițiile, dar această activitate nu va fi finalizată în totalitate atunci când dreptul Uniunii încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia la 31 decembrie 2020. Prin urmare, este necesar și în interesul Uniunii și al statelor sale membre ca mecanismele juridice și de supraveghere care reglementează CSD din Regatul Unit să fie stabilite ca fiind echivalente cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 909/2014 pentru o perioadă de șase luni.

(5) În conformitate cu articolul 25 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, trebuie să fie îndeplinite trei condiții pentru a se stabili echivalența dintre mecanismele juridice și de supraveghere ale unei țări terțe cu privire la CSD stabilite în țara respectivă și cele prevăzute în regulamentul menționat.

(6) În primul rând, mecanismele juridice și de supraveghere ale țării terțe trebuie să garanteze că CSD din acea țară terță respectă anumite cerințe obligatorii din punct de vedere juridic care sunt, în fapt, echivalente cu cerințele stabilite în Regulamentul (UE) nr. 909/2014. Până la încheierea, la 31 decembrie 2020, a perioadei de tranziție, CSD din Regatul Unit trebuie să respecte cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 909/2014. La 26 iunie 2018, Regatul Unit a încorporat dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 909/2014 în dreptul său intern care se aplică după încheierea perioadei de tranziție.

(7) În al doilea rând, mecanismele juridice și de supraveghere ale țării terțe trebuie să garanteze că CSD stabilite în țara terță respectivă fac, în permanență, obiectul unei supravegheri și al unui control eficace, precum și al asigurării respectării normelor. Până la încheierea, la 31 decembrie 2020, a perioadei de tranziție, CSD din Regatul Unit se află sub supravegherea Băncii Angliei, astfel cum se prevede în dreptul intern al Regatului Unit în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 909/2014. Având în vedere faptul că dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 909/2014 au fost încorporate în dreptul intern al Regatului Unit, Banca Angliei va rămâne și după încheierea perioadei de tranziție instituția responsabilă cu supravegherea CSD și, deocamdată, nu există indicii că ar fi prevăzută vreo modificare importantă legată de supraveghere.

(8) În al treilea rând, cadrul juridic al țării terțe trebuie să prevadă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CSD autorizate conform regimurilor juridice ale țărilor terțe. Aceasta se asigură prin încorporarea în dreptul intern al Regatului Unit a dispozițiilor prevăzute la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014. În plus, Regatul Unit a introdus dispoziții tranzitorii specifice, care permit unui CSD dintr-o țară terță să furnizeze servicii notariale și servicii de administrare centralizată în Regatul Unit timp de cel puțin șase luni după ce Regatul Unit a stabilit echivalența respectivului cadru dintr-o țară terță.

(9) În lumina acestor considerente, se poate concluziona că mecanismele juridice și de supraveghere din Regatul Unit care vor fi aplicabile CSD din Regatul Unit după încheierea perioadei de tranziție menționate la articolul 126 din Acordul de retragere îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 25 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014.

(10) Prezenta decizie se bazează pe informațiile disponibile în prezent cu privire la mecanismele juridice și de supraveghere aplicabile CSD din Regatul Unit începând cu 1 ianuarie 2021. Având în vedere anunțul Regatului Unit potrivit căruia anumite cerințe care vor intra în vigoare în viitor în temeiul cadrului juridic al Uniunii nu vor fi incluse în dreptul său intern, mecanismele juridice și de supraveghere existente în prezent în Regatul Unit pot fi considerate echivalente numai pentru o perioadă limitată. Ținând cont de anunțul Regatului Unit cu privire la divergențele viitoare în ceea ce privește mecanismele juridice și de supraveghere aplicabile CSD din Regatul Unit, se așteaptă ca participanții la piață să se pregătească pentru o situație în care nu va exista o nouă decizie privind echivalența în acest domeniu.

(11) Încheierea unor acorduri de cooperare cuprinzătoare și eficace între ESMA și Banca Angliei în conformitate cu articolul 25 alineatul (10) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 asigură schimbul proactiv de informații și coordonarea activităților de supraveghere. În special, aceste acorduri trebuie să asigure faptul că ESMA are permanent acces imediat la toate informațiile pe care le solicită, în toate situațiile, inclusiv în situații de urgență. Aceste acorduri de cooperare prevăd, de asemenea, posibilitatea ca ESMA să împărtășească toate informațiile relevante autorităților menționate la articolul 25 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, în scopul de a le consulta cu privire la statutul recunoscut al CSD din Regatul Unit sau în cazul în care aceste informații sunt necesare pentru ca autoritățile respective să își îndeplinească sarcinile de supraveghere.

(12) Autoritățile din Regatul Unit au obligația să informeze Uniunea cu privire la orice modificare a cadrului juridic sau de supraveghere al Regatului Unit care ar putea afecta furnizarea de servicii notariale și de servicii de administrare centralizată în Regatul Unit. Comisia, în cooperare cu ESMA, va monitoriza orice modificare adusă mecanismele juridice și de supraveghere care ar putea afecta furnizarea unor asemenea servicii în Regatul Unit, evoluția pieței, precum și eficacitatea cooperării în materie de supraveghere, inclusiv schimbul prompt de informații între ESMA și Banca Angliei. Comisia poate revizui în orice moment prezenta decizie în cazul în care evoluția situației impune reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie, inclusiv în cazul în care autoritățile din Regatul Unit nu cooperează în mod eficient, nu permit o evaluare eficace a riscului pe care îl prezintă CSD din Regatul Unit pentru Uniune sau pentru statele sale membre ori acțiunile întreprinse de CSD din Regatul Unit sau de Banca Angliei încurajează concurența necuvenită și neloială.

(13) În interesul Uniunii și al statelor sale membre și în scopul de a acorda CSD din Uniune timpul necesar pentru dezvoltarea în continuare a ofertei lor de servicii în raport cu titlurile de valoare ale societăților comerciale și cu fondurile tranzacționate la bursă din Irlanda, precum și emitenților din Uniune timpul necesar pentru a-și migra pozițiile către CSD din Uniune, prezenta decizie ar trebui să expire la șase luni de la data aplicării sale.

(14) Prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare de urgență pentru a asigura securitatea juridică pentru emitenții din Uniune înainte de încheierea perioadei de tranziție, în conformitate cu Acordul de retragere. Prezenta decizie ar trebui să se aplice din ziua următoare datei la care dreptul Uniunii încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia.

(15) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

Articolul 1

În sensul articolului 25 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, mecanismele juridice și de supraveghere ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord aplicabile depozitarilor centrali de titluri de valoare deja stabiliți și autorizați în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sunt considerate a fi echivalente cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 909/2014.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2021. Expiră la 30 iunie 2021.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.