Recitale
(1) Acordul dintre Statele Unite ale Americii și Comunitatea Europeană privind cooperarea în materie de reglementare a siguranței aviației civile (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost aprobat în numele Uniunii prin Decizia 2011/719/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare la 1 mai 2011.
(2) Unul dintre principalele obiective ale acordului este îmbunătățirea relației de cooperare de lungă durată dintre Europa și Statele Unite pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță a aviației civile în întreaga lume și pentru a reduce la minimum dificultățile economice ale industriei aviației și ale operatorilor care decurg dintr-o supraveghere reglementară excesivă.
(3) Amendamentul 1 (3) la acord extinde domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul B din acord pentru a include, printre altele, autorizarea și formarea personalului și s-a aplicat cu titlu provizoriu începând cu 13 decembrie 2017, în conformitate cu articolul 3 din Decizia (UE) 2018/61 a Consiliului (4).
(4) Articolul 5 din acord, astfel cum a fost modificat, prevede elaborarea de noi anexe la acord pentru aspectele care fac obiectul acestuia.
(5) Ambii agenți tehnici în sensul articolului 1 alineatul F din acord, și anume Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (AESA), pentru Uniunea Europeană (UE), și Administrația Federală a Aviației (FAA), pentru Statele Unite ale Americii (SUA), au propus Consiliului bilateral de supraveghere să adopte o decizie de elaborare a unei noi anexe 3 la acord pentru a cuprinde acceptarea reciprocă a constatărilor de conformitate și a documentației, precum și furnizarea de asistență tehnică în ceea ce privește acordarea licențelor de pilot particular și monitorizarea conformității.
(6) Permiterea conversiei simplificate a licențelor de pilot particular și a anumitor calificări ale piloților va oferi cadrul necesar pentru a asigura faptul că piloții cu reședința în Uniune pilotează aeronave pe baza unor licențe/calificări eliberate în conformitate cu reglementările UE sub supravegherea autorităților statelor membre ale UE și că își mențin și își dezvoltă calificările în organizații de formare ale UE. În plus, aceasta va aduce beneficii practice semnificative unui număr mare de piloți care își au reședința în Uniune și în SUA, fără a compromite siguranța.
(7) Articolul 19 alineatul C din acord prevede că anexele individuale intră în vigoare în urma unei decizii a Consiliului bilateral de supraveghere în temeiul articolului 3 din acord.
(8) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului bilateral de supraveghere în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Decizia 2011/719/UE, în ceea ce privește Decizia nr. 0010 a Consiliului bilateral de supraveghere de adoptare a anexei 3 la acord privind acordarea licențelor de pilot în conformitate cu articolul 3 alineatul C punctul 7 și cu articolul 19 alineatul C din acord.
(9) Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Consiliului bilateral de supraveghere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie nr. 0010 a Consiliului bilateral de supraveghere și pe Declarația comună,