Recitale
(1) Acordul internațional din 2015 cu privire la uleiul de măsline și măslinele de masă (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat în numele Uniunii în conformitate cu Decizia (UE) 2016/1892 a Consiliului (1) la 18 noiembrie 2016, la sediul din New York al Organizației Națiunilor Unite, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară. Acordul a intrat în vigoare cu titlu provizoriu la 1 ianuarie 2017, în conformitate cu articolul 31 alineatul (2) din respectivul acord.
(2) Acordul a fost încheiat la 17 mai 2019 prin Decizia (UE) 2019/848 a Consiliului (2).
(3) În temeiul articolului 29 din acord, Consiliul membrilor Consiliului oleicol internațional (denumit în continuare „Consiliul membrilor”) stabilește condițiile aderării unui guvern la acord.
(4) Guvernul Republicii Uzbekistan a solicitat în mod formal aderarea la acord. Prin urmare, în cursul unei viitoare sesiuni sau în cadrul unei proceduri de adoptare a deciziilor de către Consiliul membrilor prin schimb de corespondență, Consiliul membrilor ar trebui să fie invitat să stabilească condițiile aderării Republicii Uzbekistan, în ceea ce privește cotele-părți de participare la IOC și termenul de depunere a instrumentului de aderare.
(5) Având în vedere că Republica Uzbekistan își dezvoltă sectorul măslinelor în ceea ce privește consumul și are intenția de a-și dezvolta producția, aderarea sa în anumite condiții ar putea consolida IOC, în special în ceea ce privește uniformizarea dreptului intern și internațional referitor la caracteristicile produselor oleicole, pentru a preveni orice obstacol în calea schimburilor comerciale.
(6) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului membrilor, întrucât deciziile care urmează să fie adoptate vor avea efecte juridice asupra Uniunii prin faptul că afectează echilibrul decizional în cadrul Consiliului membrilor în cazul în care deciziile nu sunt adoptate prin consens în conformitate cu articolul 10 alineatul (4) din acord,