Recitale
(1) Tratatul dintre Franța și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind construirea și exploatarea de către concesionari privați a unei legături fixe pe sub Canalul Mânecii, semnat la Canterbury la 12 februarie 1986 (denumit în continuare „Tratatul de la Canterbury”) a instituit o comisie interguvernamentală pentru supravegherea tuturor aspectelor referitoare la construirea și exploatarea legăturii fixe pe sub Canalul Mânecii (denumită în continuare „comisia interguvernamentală”).
(2) Până la încheierea perioadei de tranziție prevăzută în Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (3) (denumită în continuare „perioada de tranziție”), comisia interguvernamentală este un organism căruia mai multe state membre i-au încredințat îndeplinirea sarcinilor legate de siguranța feroviară în ceea ce privește legătura fixă pe sub Canalul Mânecii. Prin urmare, în această privință, comisia interguvernamentală este autoritatea națională de siguranță în sensul Directivei (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului (4). În această calitate, comisia interguvernamentală aplică dispozițiile dreptului Uniunii care sunt relevante pentru siguranța sistemului feroviar și, în temeiul Directivei (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului (5), pentru interoperabilitatea sistemului feroviar.
(3) La încheierea perioadei de tranziție comisia interguvernamentală va deveni un organism instituit printr-un acord internațional între un stat membru, și anume Franța, și o țară terță, și anume Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (denumit în continuare „Regatul Unit”). Mai mult, cu excepția cazului în care se prevede altfel într-un acord internațional care este obligatoriu pentru Regatul Unit, dreptul Uniunii nu se va mai aplica acelei părți a legăturii fixe pe sub Canalul Mânecii care se află sub jurisdicția Regatului Unit.
(4) Un acord internațional cu o țară terță privind aplicarea normelor de siguranță și de interoperabilitate feroviară în situații transfrontaliere poate afecta o zonă reglementată în mare măsură de dreptul Uniunii și în special de Regulamentul (UE) 2016/796 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și de Directivele (UE) 2016/797 și (UE) 2016/798. Prin urmare, orice astfel de acord este de competența externă exclusivă a Uniunii. Statele membre pot negocia sau încheia un astfel de acord numai dacă sunt împuternicite în acest scop de către Uniune, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Din cauza interacțiunii cu legislația existentă a Uniunii, este de asemenea necesar ca această împuternicire să fie acordată de legiuitorul Uniunii în conformitate cu procedura legislativă menționată la articolul 91 din TFUE.
(5) Printr-o scrisoare din data de 16 iulie 2020, Franța a solicitat o împuternicire din partea Uniunii pentru a negocia și a încheia cu Regatul Unit un acord internațional în vederea completării Tratatului de la Canterbury.
(6) Pentru a se asigura exploatarea sigură și eficientă a legăturii fixe pe sub Canalul Mânecii, este oportun să se mențină comisia interguvernamentală drept unica autoritate de siguranță responsabilă pentru întreaga infrastructură a acestei legături fixe. Având în vedere poziția specială a legăturii fixe pe sub Canalul Mânecii, ca legătură feroviară care implică o structură de geniu civil unitară și complexă, situată parțial pe teritoriul Franței și parțial pe teritoriul unei țări terțe, este oportun ca Franța să fie împuternicită să negocieze, să semneze și să încheie un acord internațional cu Regatul Unit referitor la aplicarea normelor de siguranță feroviară ale Uniunii în cazul legăturii fixe pe sub Canalul Mânecii, pentru a se menține un regim de siguranță unificat, sub rezerva anumitor condiții.
(7) Comisia interguvernamentală este în măsură să îndeplinească rolul de autoritate națională de siguranță responsabilă pentru partea legăturii fixe pe sub Canalul Mânecii care se află sub jurisdicția Franței, cu condiția ca Directiva (UE) 2016/798 să fie modificată și ca anumite condiții să fie îndeplinite.
(8) Comisia interguvernamentală ar trebui să aplice aceleași norme pe întregul parcurs al legăturii fixe pe sub Canalul Mânecii. Respectivele norme ar trebui să fie dispozițiile relevante ale dreptului Uniunii, în special Regulamentul (UE) 2016/796 și Directivele (UE) 2016/797 și (UE) 2016/798, astfel cum au fost modificate sau înlocuite, precum și actele adoptate în temeiul respectivelor acte juridice.
(9) În conformitate cu Tratatul de la Canterbury, diferendele dintre Franța și Regatul Unit cu privire la interpretarea sau la aplicarea respectivului tratat sunt soluționate de o instanță de arbitraj. Atunci când în cadrul unor astfel de diferende se ridică întrebări legate de interpretarea dreptului Uniunii, pentru a se asigura aplicarea corectă a dreptului Uniunii, instanța de arbitraj ar trebui să solicite Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „Curtea de Justiție”) să pronunțe o decizie preliminară cu privire la întrebările în cauză și ar trebui să respecte decizia acesteia.
(10) Este necesar să se stabilească norme specifice referitoare la punerea în aplicare a dreptului Uniunii în ceea ce privește partea legăturii fixe pe sub Canalul Mânecii care se află sub jurisdicția Franței, pentru a se asigura faptul că dreptul Uniunii este pus în aplicare în mod corect în orice moment și că Comisia poate supraveghea aplicarea acestuia, sub controlul Curții de Justiție, inclusiv în situații de urgență sau în cazul în care comisia interguvernamentală nu respectă o decizie a instanței de arbitraj. În acest scop, Franța ar trebui să își păstreze dreptul de a acționa unilateral, atunci când este necesar, pentru a asigura aplicarea deplină, corectă și rapidă a dreptului Uniunii pe partea legăturii fixe pe sub Canalul Mânecii care se află sub jurisdicția sa.
(11) Pentru a se asigura protecția jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, instanțele cărora li se aplică articolul 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) ar trebui să fie competente în mod exclusiv în ceea ce privește cererile depuse de concesionarii și de utilizatorii legăturii fixe pe sub Canalul Mânecii împotriva deciziilor comisiei interguvernamentale.
(12) Elementele descrise în considerentele (8)-(11) ar trebui să se reflecte în acordurile internaționale încheiate între Franța și Regatul Unit în ceea ce privește legătura fixă pe sub Canalul Mânecii. Respectivele acorduri internaționale ar trebui să fie compatibile din toate punctele de vedere cu dreptul Uniunii,