Recitale
(1) La 15 octombrie 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/1544 (1) privind măsuri restrictive împotriva proliferării și utilizării armelor chimice.
(2) La 20 august 2020, Alexei Navalnîi, lider proeminent al opoziției din Rusia, a fost internat într-un spital din Omsk, Federația Rusă, din cauza stării sale grave de sănătate.
(3) La 22 august 2020, Alexei Navalnîi a fost transportat la Berlin, în Germania, unde a fost supus unei examinări medicale amănunțite.
(4) La 2 septembrie 2020, Guvernul Republicii Federale Germania a anunțat faptul că un laborator specializat al forțelor armate federale a găsit dovezi că Alexei Navalnîi fusese otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok. Constatarea respectivă a fost confirmată ulterior de laboratoare din Franța și Suedia, după cum s-a anunțat la 14 septembrie 2020.
(5) În concluziile sale din 1-2 octombrie 2020, Consiliul European a condamnat tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnîi. Utilizarea armelor chimice constituie o încălcare gravă a dreptului internațional. Consiliul European a solicitat autorităților din Federația Rusă să coopereze pe deplin cu Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice pentru a asigura o anchetă internațională imparțială și pentru a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției.
(6) În acest context și având în vedere amenințarea continuă pe care o reprezintă proliferarea și utilizarea armelor chimice, pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în anexa la Decizia (PESC) 2018/1544, ar trebui să fie incluse șase persoane și o entitate.
(7) Prin urmare, anexa la Decizia (PESC) 2018/1544 ar trebui să fie modificată în mod corespunzător,