Recitale
(1) Anexa I la Decizia 2009/177/CE a Comisiei (3) stabilește lista statelor membre, a zonelor și compartimentelor care fac obiectul unor programe de supraveghere sau eradicare aprobate pentru sau care au fost declarate indemne de anumite boli enumerate în partea II din anexa IV la Directiva 2006/88/CE.
(2) Autoritatea competentă din Finlanda a informat Comisia că a finalizat toate măsurile de eradicare din cadrul programului ei, aflat în derulare, vizând septicemia hemoragică virală (SHV) din provincia Åland și a inițiat măsurile de supraveghere ulterioare pentru a putea fi declarată indemnă de boală. Prin urmare, provincia Åland ar trebui să fie eliminată din partea B a anexei I la Decizia 2009/177/CE și ar trebui să fie inclusă, în schimb, în partea A din anexa respectivă ca făcând obiectul unui program de supraveghere aprobat.
(3) Autoritatea competentă din Estonia a înaintat Comisiei spre aprobare un program de supraveghere și de eradicare a SHV și a necrozei hematopoietice infecțioase (NHI) și a solicitat includerea în anexa I la Decizia 2009/177/CE a zonelor care fac obiectul acestui program.
(4) Zona din Estonia care face obiectul măsurilor de eradicare a SHV și a NHI ar trebui inclusă în partea A a anexei I la Decizia 2009/177/CE, iar un compartiment în care se înregistrează cazuri de NHI și care face obiectul măsurilor de eradicare a bolii respective ar trebui să fie inclus în partea B a anexei I la Decizia 2009/177/CE.
(5) Majoritatea teritoriului Croației este inclus în partea C a anexei I la Decizia 2009/177/CE ca fiind indemn de boala cauzată de virusul herpetic al crapului koi (VHK). Autoritatea competentă din Croația a informat Comisia cu privire la mai multe focare de VHK din cadrul zonei geografice incluse în prezent în listă și a indicat că statutul de indemn de boala VHK ar trebui să fie retras. Prin urmare, Croația ar trebui să fie eliminată din lista respectivă.
(6) În conformitate cu articolul 127 alineatul (1) din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, dreptul Uniunii se aplică Regatului Unit și în Regatul Unit în perioada de tranziție prevăzută în acordul respectiv. Perioada de tranziție respectivă se va încheia la 31 decembrie 2020.
(7) Autoritatea competentă din Regatul Unit a informat Comisia în legătură cu mai multe focare de Bonamia ostreae de pe teritoriul său, inclusiv în zone care sunt enumerate în prezent în partea C din anexa I la Decizia 2009/177/CE ca fiind indemne de boala respectivă și a indicat că statutul de indemn de boala cauzată de Bonamia ostreae ar trebui să fie retras pentru zonele respective. În consecință, zonele în cauză ar trebui să fie eliminate din lista respectivă.
(8) Prin urmare, anexa I la Decizia 2009/177/CE ar trebui modificată în consecință.
(9) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,