Recitale
(1) Comisia a negociat, în numele Uniunii, un acord privind siguranța aviației civile între Uniunea Europeană și Japonia (denumit în continuare „acordul”) în conformitate cu Decizia Consiliului din 7 martie 2016. Negocierile s-au încheiat cu succes prin parafarea acordului la 25 iulie 2019.
(2) Obiectivul acordului îl constituie promovarea cooperării bilaterale în domeniul siguranței aviației civile și facilitarea investițiilor și a schimburilor comerciale dintre Uniune și Japonia în ceea ce privește produsele aeronautice civile.
(3) Este necesar să se stabilească dispoziții procedurale pentru participarea Uniunii la organismele mixte constituite în temeiul acordului pentru adoptarea de măsuri de salvgardare, pentru solicitările de consultare și pentru măsurile de suspendare a obligațiilor de acceptare, precum și pentru adoptarea de decizii referitoare la modificarea anexelor la acord.
(4) Acordul ar trebui să fie semnat și să se aplice cu titlu provizoriu, până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare,