Începe proba gratuită

Decizie 2020/963 · CELEX 32020D0963

Decizia (UE) 2020/963 a Consiliului din 26 iunie 2020 privind încheierea unui protocol de modificare a acordului euromediteraneean privind serviciile de transport aerian între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, pentru a lua în considerare aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană

Data act
26.06.2020
Intrare in vigoare
26.06.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_214_R_0001
Status
In vigoare
aderare la Uniunea Europeană Bulgaria Maroc protocol la un acord ratificare a unui acord regiunea mediteraneană (UE) revizuirea unui acord România transport aerian Uniunea pentru Mediterana

Recitale

(1) La 5 decembrie 2004, Consiliul a autorizat Comisia să negocieze un acord euromediteraneean privind serviciile de transport aerian între Comunitate și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Maroc, pe de altă parte.

(2) Acordul euromediteraneean privind serviciile de transport aerian între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte (2) („acordul”), a fost semnat la Bruxelles la 12 decembrie 2006.

(3) Tratatul de aderare a Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană a fost semnat la Luxemburg la 25 aprilie 2005 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007.

(4) Este necesar un protocol de modificare a acordului pentru a lua în considerare aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Bulgaria și a României.

(5) Protocolul a fost semnat la 18 iunie 2012.

(6) Ca o consecință a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană a înlocuit Comunitatea Europeană și îi succede acesteia.

(7) În consecință, protocolul ar trebui să fie aprobat,

Articolul 1

Prin prezenta decizie se aprobă, în numele Uniunii Europene și a statelor membre ale acesteia, Protocolul de modificare a acordului euromediteraneean privind serviciile de transport aerian între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și guvernul Regatului Maroc, pe de altă parte, pentru a lua în considerare aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Bulgaria și a României („protocolul”) (3).

Articolul 2

Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii și al statelor membre ale acesteia, notificarea prevăzută la articolul 4 din protocol (4) și următoarea declarație: „Ca o consecință a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană a înlocuit Comunitatea Europeană și i-a succedat acesteia, de la data menționată exercitând toate drepturile și obligațiile Comunității Europene. Prin urmare, trimiterile la «Comunitatea Europeană» sau la «Comunitatea» din textul acordului și din cel al protocolului se interpretează ca trimiteri la «Uniunea Europeană», respectiv la «Uniunea».”

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării sale.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.