Începe proba gratuită

Decizie 2020/952 · CELEX 32020D0952

Decizia (UE) 2020/952 a Consiliului din 26 iunie 2020 privind încheierea, în numele Uniunii, a Acordului euro-mediteraneean în domeniul aviației între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Guvernul Statului Israel, pe de altă parte

Data act
26.06.2020
Intrare in vigoare
26.06.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_212_R_0006
Status
In vigoare
acord (UE) Israel ratificare a unui acord regiunea mediteraneană (UE) transport aerian Uniunea pentru Mediterana

Recitale

(1) Acordul euro-mediteraneean în domeniul aviației între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Guvernul Statului Israel, pe de altă parte (2) („acordul”), a fost semnat la 10 iunie 2013, sub rezerva încheierii sale, în conformitate cu Decizia 2013/398/UE a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului (3).

(2) Acordul a fost ratificat de toate statele membre, cu excepția Republicii Croația care aderă la acord în conformitate cu Actul de aderare din 2012. Protocolul de modificare a Acordului euro-mediteraneean privind serviciile aeriene dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și guvernul Statului Israel, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană (4) a fost semnat la 19 februarie 2015, în conformitate cu Decizia (UE) 2015/372 a Consiliului (5).

(3) Acordul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii.

(4) Acordul ar trebui să fie pus în aplicare în conformitate cu poziția Uniunii, conform căreia teritoriile care au intrat sub administrație israeliană în iunie 1967 nu fac parte din teritoriul Statului Israel.

(5) Articolele 4 și 5 din Decizia 2013/398/UE conțin dispoziții privind procesul decizional și reprezentarea, referitoare la diverse aspecte prevăzute în acord. Având în vedere hotărârea Curții de Justiție din 28 aprilie 2015 în cauza C-28/12 (6), Comisia/Consiliul, aplicarea dispozițiilor în cauză ar trebui să înceteze. Având în vedere tratatele, nu sunt necesare noi dispoziții referitoare la aceste aspecte și nici dispozițiile privind obligațiile statelor membre de a informa Comisia, prevăzute în articolul 6 din Decizia 2013/398/UE. În consecință, articolul 4 alineatele (2)‐(5) și articolele 5 și 6 din Decizia 2013/398/UE ar trebui să înceteze să se aplice la data intrării în vigoare a prezentei decizii,

Articolul 1

Se aprobă, în numele Uniunii, Acordul euro-mediteraneean în domeniul aviației între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Guvernul Statului Israel, pe de altă parte (7).

Articolul 2

Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii, notificarea prevăzută la articolul 30 alineatul (2) din acord.

Articolul 3

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în ceea ce privește deciziile comitetului mixt în temeiul articolului 27 alineatul (6) litera (a) din acord, referitor la includerea actelor legislative ale Uniunii în anexa IV la acord, sub rezerva oricăror modificări tehnice necesare, este exprimată de Comisie, după transmiterea acesteia, spre consultare, către Consiliu sau către grupurile de pregătire ale acestuia, astfel cum decide Consiliul.

Articolul 5

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.