Începe proba gratuită

Decizie 2020/788 · CELEX 32020D0788

Decizia (UE) 2020/788 a Consiliului din 9 iunie 2020 privind reînnoirea Acordului de cooperare în domeniul științei și al tehnologiei dintre Comunitatea Europeană și Ucraina

Data act
09.06.2020
Intrare in vigoare
09.06.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_193_R_0001
Status
In vigoare
acord de cooperare (UE) cooperare științifică reînnoirea unui acord tehnologie Ucraina

Recitale

(1) Prin Decizia 2003/96/CE (2), Consiliul a aprobat încheierea Acordului de cooperare în domeniul științei și al tehnologiei dintre Comunitatea Europeană și Ucraina (3) (denumit în continuare „acordul”). Acordul a fost semnat la Copenhaga la 4 iulie 2002 și a intrat în vigoare la 11 februarie 2003.

(2) La articolul 12 litera (b) din acord se prevede că acordul se încheie pentru o perioadă inițială care se încheie la data de 31 decembrie 2002 și poate fi reînnoit prin acordul comun al părților pentru perioade suplimentare de câte cinci ani.

(3) Pe baza Deciziilor 2003/737/CE (4), 2011/182/UE (5) și (UE) 2015/344 (6) ale Consiliului, acordul a fost reînnoit de trei ori pentru perioade suplimentare de cinci ani, cu efect retroactiv de la 8 noiembrie 2009 și, respectiv, de la 8 noiembrie 2014 corespunzător ultimelor două reînnoiri. Acordul a expirat la 7 noiembrie 2019.

(4) Ucraina este un actor important în domeniul științei, tehnologiei și inovării în vecinătatea Uniunii. Pentru a facilita în continuare cooperarea în domeniile prioritare științifice și tehnologice comune, ambele părți consideră că reînnoirea acordului ar fi în interesul lor reciproc.

(5) Ambele părți și-au confirmat intenția de a reînnoi acordul pentru o perioadă suplimentară de cinci ani. Conținutul acordului reînnoit ar trebui să fie identic cu conținutul acordului. În scopul asigurării continuității acordului, reînnoirea ar trebui să aibă efect retroactiv de la 8 noiembrie 2019.

(6) Reînnoirea acordului ar trebui aprobată în numele Uniunii,

Articolul 1

Se aprobă, în numele Uniunii, reînnoirea pentru o perioadă suplimentară de cinci ani a Acordului de cooperare în domeniul științei și al tehnologiei dintre Comunitatea Europeană și Ucraina. Acordul reînnoit intră în vigoare cu efect retroactiv de la 8 noiembrie 2019.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să notifice Ucrainei, în numele Uniunii și în conformitate cu articolul 12 litera (a) din acord, faptul că Uniunea și-a finalizat procedurile interne necesare pentru reînnoirea acordului.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.