Începe proba gratuită

Decizie 2020/678 · CELEX 32020D0678

Decizia (UE) 2020/678 a Consiliului din 18 mai 2020 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt CETA instituit în temeiul Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, în ceea ce privește adoptarea unei decizii de stabilire a aspectelor administrative și organizatorice în ceea ce privește funcționarea Tribunalului de apel

Data act
18.05.2020
Intrare in vigoare
01.01.1001
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_161_R_0001
Status
Inactiv
acord comercial acord comercial (UE) acord economic activitatea instituțiilor arbitraj comercial internațional arbitraj internațional Canada comitet mixt (UE) diferend comercial investiții

Recitale

(1) Decizia (UE) 2017/37 a Consiliului (1) prevede semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „acordul”). Acordul a fost semnat la 30 octombrie 2016.

(2) Decizia (UE) 2017/38 a Consiliului (3) prevede aplicarea cu titlu provizoriu a unor părți din acord, inclusiv înființarea Comitetului mixt CETA. Acordul este aplicat cu titlu provizoriu din 21 septembrie 2017.

(3) În temeiul articolului 26.3 alineatul (1) din acord, în vederea realizării obiectivelor stabilite în acord, Comitetul mixt CETA urmează să aibă competență de decizie în ceea ce privește toate aspectele prevăzute în acord.

(4) În temeiul articolului 26.3 alineatul (2) din acord, deciziile luate de Comitetul mixt CETA urmează să fie obligatorii pentru părți, sub rezerva finalizării cerințelor și procedurilor interne necesare, iar părțile urmează să le pună în aplicare.

(5) În conformitate cu articolul 8.28 alineatul (7) din acord, Comitetul mixt CETA urmează să adopte o decizie pentru a stabili aspectele administrative și organizatorice în ceea ce privește funcționarea Tribunalului de Apel.

(6) Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt CETA pe baza proiectului de decizie a Comitetului mixt CETA privind Tribunalul de apel pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a acordului,

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt CETA în ceea ce privește adoptarea unei decizii de stabilire a aspectelor administrative și organizatorice în ceea ce privește funcționarea Tribunalului de apel se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului mixt CETA (4).

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data intrării în vigoare a acordului.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.