Recitale
(1) Articolul 13 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (2) a instituit o marjă pentru situații neprevăzute de până la 0,03 % din venitul național brut al Uniunii.
(2) În conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013, Comisia a calculat valoarea absolută a acestei marje pentru situații neprevăzute pentru exercițiul 2020 (3).
(3) După examinarea tuturor celorlalte posibilități financiare de reacție la circumstanțe neprevăzute în cadrul plafonului angajamentelor pentru 2020 de la rubrica 3 (Securitate și cetățenie) din cadrul financiar multianual (CFM) și având în vedere mobilizarea marjei globale pentru angajamente cu suma totală de 2 392 402 163 EUR disponibilă în exercițiul financiar 2020 și a Instrumentului de flexibilitate cu suma totală de 1 094 414 188 EUR disponibilă în exercițiul financiar 2020, este necesar să se mobilizeze marja pentru situații neprevăzute pentru a răspunde nevoilor generate de epidemia de Covid-19 prin majorarea creditelor de angajament în bugetul general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2020 peste plafonul rubricii 3 din CFM.
(4) Având în vedere această situație foarte specială, condiția de ultimă instanță prevăzută la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 este îndeplinită.
(5) Prezenta decizie este legată de finanțarea inclusă în bugetul rectificativ nr. 2 la bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2020. Pentru a se asigura coerența cu acest buget rectificativ, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării,