Recitale
(1) Deciziei nr. 1152/2003/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) ar trebui să i se aducă o serie de modificări. Din motive de claritate, ar trebui să se procedeze la reformarea deciziei menționate.
(2) Directiva (UE) 2020/262 a Consiliului (4) prevede că mărfurile care circulă între teritoriile statelor membre în regim de suspendare a accizelor urmează să fie însoțite de un document completat de expeditor.
(3) Regulamentul (CE) nr. 684/2009 al Comisiei (5) stabilește structura și conținutul documentului de însoțire menționat în Directiva (UE) 2020/262 și procedura de utilizare a acestuia.
(4) Pentru a îmbunătăți controalele și pentru a permite simplificarea circulației produselor accizabile în interiorul Uniunii, a fost instituit un sistem informatizat prin Decizia nr. 1152/2003/CE.
(5) Este necesar să se întrețină și să se dezvolte în continuare sistemul informatizat de monitorizare a circulației produselor accizabile pentru a permite statelor membre să obțină informații în timp real cu privire la această circulație și să efectueze controalele manuale și automate necesare, inclusiv în timpul circulației produselor accizabile în înțelesul capitolelor IV și V din Directiva (UE) 2020/262 și al capitolului IV din Regulamentul (UE) nr. 389/2012 al Consiliului (6).
(6) Modificarea, extinderea și operarea sistemului informatizat ar trebui să permită circulația în interiorul Uniunii a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, precum și circulația produselor accizabile care au fost deja eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru și care sunt deplasate către teritoriul unui alt stat membru pentru a fi livrate în scopuri comerciale.
(7) Modificarea și extinderea sistemului informatizat servește la accentuarea aspectelor de piață internă ale produselor accizabile. Toate aspectele fiscale referitoare la circulația produselor accizabile ar trebui soluționate prin modificarea Directivei (UE) 2020/262 sau a Regulamentului (UE) nr. 389/2012. Prezenta decizie nu aduce atingere temeiului juridic al niciunei viitoare modificări a Directivei (UE) 2020/262 sau a Regulamentului (UE) nr. 389/2012.
(8) Este necesar să se definească o delimitare între componentele unionale și neunionale ale sistemului informatizat, precum și între atribuțiile Comisiei și cele ale statelor membre referitoare la dezvoltarea și punerea în aplicare a sistemului. În acest context, Comisia, asistată de comitetul competent, ar trebui să îndeplinească un rol important în coordonarea, organizarea și gestionarea sistemului.
(9) Pentru a se asigura condiții uniforme de punere în aplicare a măsurilor necesare pentru modificarea, extinderea și operarea sistemului informatizat, este necesar să i se atribuie Comisiei competențe de executare. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (7).
(10) Trebuie să se prevadă măsuri pentru evaluarea punerii în aplicare a sistemului informatizat de monitorizare a produselor accizabile.
(11) Înainte ca o nouă extindere a sistemului informatizat să devină operațională și date fiind problemele apărute până în prezent, Comisia ar trebui, să examineze, în colaborare cu statele membre și ținând seama de opiniile sectoarelor comerciale în cauză, dacă vreunul dintre sistemele actuale bazate pe documente scrise este în continuare potrivit.
(12) Costurile sistemului informatizat ar trebui să fie repartizate între Uniune și statele membre.
(13) Datorită dimensiunii și complexității sistemului informatizat, este necesar ca atât Uniunea, cât și statele membre să afecteze resursele umane și financiare pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a sistemului. În cadrul procesului de dezvoltare a componentelor naționale, statele membre ar trebui să aplice principiile prevăzute pentru sistemele de administrare electronică și să aplice agenților economici aceleași norme ca și în celelalte domenii în care se instituie sisteme informatizate. În special, acestea ar trebui să permită agenților economici, mai ales întreprinderilor mici și mijlocii active în acest sector, să utilizeze componentele naționale la cel mai mic cost posibil și ar trebui să promoveze toate măsurile vizând menținerea competitivității acestora.
(14) Întrucât obiectivul prezentei decizii, și anume furnizarea unei baze pentru guvernanța viitoarelor automatizări ale proceselor prevăzute în legislația Uniunii referitoare la accize, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre dar, pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a pieței interne, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv,