Recitale
(1) Articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013 prevede că armatorii au obligația să se asigure că navele destinate reciclării sunt reciclate doar în cadrul instalațiilor de reciclare a navelor incluse pe lista europeană a instalațiilor de reciclare a navelor, publicată în temeiul articolului 16 din regulamentul menționat.
(2) Lista europeană este stabilită în Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2323 a Comisiei (2).
(3) Letonia a informat Comisia că o instalație de reciclare a navelor (3) situată pe teritoriul său a fost autorizată de autoritatea competentă, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013. Letonia a furnizat Comisiei toate informațiile relevante pentru ca această instalație să fie inclusă pe lista europeană. Prin urmare, lista europeană ar trebui actualizată, pentru a include această instalație.
(4) Lituania a informat Comisia că o instalație de reciclare a navelor (4) situată pe teritoriul său a fost autorizată de autoritatea competentă, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013. Lituania a furnizat Comisiei toate informațiile relevante pentru ca această instalație să fie inclusă pe lista europeană. Prin urmare, lista europeană ar trebui actualizată, pentru a include această instalație.
(5) Țările de Jos au informat Comisia că o instalație de reciclare a navelor (5) situată pe teritoriul său a fost autorizată de autoritatea competentă, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013. Țările de Jos au furnizat Comisiei toate informațiile relevante pentru ca această instalație să fie inclusă pe lista europeană. Prin urmare, lista europeană ar trebui actualizată, pentru a include această instalație.
(6) Norvegia a informat Comisia că o instalație de reciclare a navelor (6) situată pe teritoriul său a fost autorizată de autoritatea competentă, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013. Norvegia a furnizat Comisiei toate informațiile relevante pentru ca această instalație să fie inclusă pe lista europeană. Prin urmare, lista europeană ar trebui actualizată, pentru a include această instalație.
(7) Comisia a primit cereri, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013, privind includerea pe lista europeană a trei instalații de reciclare a navelor (7) situate în Turcia. În urma evaluării informațiilor și a dovezilor justificative furnizate sau colectate în conformitate cu articolul 15 din regulamentul menționat, Comisia consideră că instalațiile respectă cerințele prevăzute la articolul 13 din regulament pentru a efectua operațiuni de reciclare a navelor și pentru a fi incluse pe lista europeană. Prin urmare, lista europeană ar trebui actualizată, pentru a include aceste instalații.
(8) Belgia și Portugalia au informat Comisia că autoritățile lor competente au prelungit perioada de valabilitate a autorizației acordate instalației belgiene și celei portugheze de reciclare a navelor incluse pe lista europeană (8). Prin urmare, data de expirare a includerii pe lista europeană a instalațiilor menționate ar trebui actualizată, pentru a reflecta această prelungire.
(9) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2323 ar trebui modificată în consecință.
(10) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 25 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013,