Recitale
(1) În vederea simplificării utilizării Fondului social european (denumit în continuare „FSE”) și a reducerii sarcinii administrative a beneficiarilor, este oportun să se extindă domeniul de aplicare al baremelor standard pentru costurile unitare (pe scurt: costuri unitare) și al sumelor forfetare disponibile pentru rambursarea cheltuielilor statelor membre. Baremele standard pentru costurile unitare și sumele forfetare pentru rambursarea statelor membre ar trebui să fie stabilite pe baza datelor prezentate de statele membre sau publicate de Eurostat și pe baza metodelor convenite de comun acord, inclusiv a metodelor prevăzute la articolul 67 alineatul (5) și la articolul 68b alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2).
(2) Ținând cont de disparitățile semnificative existente între statele membre în ceea ce privește nivelul costurilor pentru un anumit tip de operațiune, definiția și cuantumurile baremelor standard pentru costurile unitare și ale sumelor forfetare pot să difere în funcție de tipul de operațiune și de statul membru în cauză, pentru a reflecta caracteristicile specifice ale acestora.
(3) Franța, Cehia, Malta, Italia, Slovacia, Țările de Jos, România, Cipru, Irlanda și Portugalia au prezentat metode fie pentru modificarea unor bareme standard existente pentru costurile unitare, fie pentru definirea unor bareme standard suplimentare pentru costurile unitare în vederea rambursării cheltuielilor de către Comisie referitoare la tipurile de operațiuni care nu sunt încă reglementate de Regulamentul delegat (UE) 2015/2195 al Comisiei (3).
(4) Irlanda și Franța au prezentat o metodă de definire a sumelor forfetare.
(5) În cazul costurilor unitare referitoare la operațiunile de sprijinire a educației care se aplică tuturor statelor membre cu excepția Danemarcei, cuantumurile ar trebui actualizate în conformitate cu cele mai recente date puse la dispoziție de Eurostat. În plus, ar trebui introduse rate lunare pentru operațiunile din domeniul educației timpurii și al învățământului preșcolar (ISCED nivel ED0, ED01 și ED02).
(6) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2015/2195 ar trebui modificat în consecință,