Recitale
(1) În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 531/2012, începând din 15 iunie 2017, furnizorii naționali nu ar trebui să perceapă nicio suprataxă în plus față de prețul național cu amănuntul clienților serviciilor de roaming din orice stat membru pentru niciun apel reglementat primit în roaming, în cazul în care respectivul apel este efectuat în limitele permise de politica unei utilizări rezonabile.
(2) Regulamentul (UE) nr. 531/2012 limitează orice suprataxă aplicată pentru primirea de apeluri în roaming reglementate la media ponderată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor mobile din întreaga Uniune.
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1979 al Comisiei (2) a stabilit media ponderată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor mobile din întreaga Uniune care trebuie aplicate în 2019 pe baza valorilor datelor de la 1 iulie 2018.
(4) Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice a furnizat Comisiei informații actualizate colectate de la autoritățile naționale de reglementare ale statelor membre cu privire la nivelul maxim al tarifelor de terminare a apelurilor în rețelele mobile pe care le-au aplicat, în conformitate cu articolele 7 și 16 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și cu articolul 13 din Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), pe fiecare piață națională cu ridicata pentru terminarea apelurilor de voce în rețelele individuale de telefonie mobilă și cu privire la numărul total de abonați din statele membre.
(5) În temeiul Regulamentului (UE) nr. 531/2012, Comisia a calculat media ponderată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor în rețelele mobile din întreaga Uniune prin înmulțirea tarifului maxim de terminare a apelurilor mobile permis într-un anumit stat membru cu numărul total al abonaților din acel stat membru, adunând rezultatele obținute din această înmulțire pentru toate statele membre și împărțind totalul obținut la numărul total de abonați din toate statele membre, pe baza valorilor datelor de la 1 iulie 2019. Pentru statele membre care nu fac parte din zona euro, cursul de schimb relevant este media pentru al doilea trimestru din 2019 obținută din baza de date a Băncii Centrale Europene.
(6) În consecință, este necesar să se actualizeze valoarea mediei ponderate a tarifelor maxime de terminare a apelurilor în rețelele mobile din întreaga Uniune prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1979.
(7) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1979 ar trebui abrogat.
(8) În temeiul Regulamentului (UE) nr. 531/2012, Comisia trebuie să revizuiască anual media ponderată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor mobile din întreaga Uniune, astfel cum este stabilită prin prezentul regulament de punere în aplicare.
(9) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru comunicații,