Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 798/2008 al Comisiei (3) stabilește cerințele de certificare sanitar-veterinară pentru importul în Uniune și tranzitul prin Uniune, inclusiv depozitarea în timpul tranzitului, al păsărilor de curte și al produselor obținute de la păsări de curte (denumite în continuare „produsele”). Regulamentul menționat prevede că aceste produse sunt importate în Uniune și tranzitează Uniunea numai dacă provin din țările terțe, teritoriile, zonele sau compartimentele menționate în coloanele 1 și 3 din tabelul cuprins în partea 1 a anexei I la regulamentul respectiv.
(2) De asemenea, în Regulamentul (CE) nr. 798/2008 sunt precizate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o țară terță, un teritoriu, o zonă sau un compartiment pentru a fi considerate indemne de gripă aviară înalt patogenă (HPAI).
(3) Japonia este menționată în partea 1 a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008 ca țară terță pentru care sunt autorizate importuri în Uniune și tranzitul prin Uniune al ouălor și produselor din ouă provenite de pe întregul său teritoriu.
(4) De asemenea, Japonia a solicitat să fie autorizată pentru importuri în Uniune și tranzitul prin Uniune al cărnii de pasăre și a furnizat informațiile relevante. Comisia a efectuat un audit în Japonia pentru a evalua controalele sanitar-veterinare existente în cazul cărnii de pasăre destinate exportului în Uniune, încheiat cu un rezultat favorabil. Totuși, din cauza apariției unui focar de HPAI de subtipul H5N6 în ianuarie 2018, țara nu a putut îndeplini condițiile prevăzute la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 798/2008 pentru a fi considerată indemnă de boala respectivă și, prin urmare, nu a fost autorizată pentru produsul respectiv.
(5) Au trecut peste 12 luni de la prezența HPAI pe teritoriul Japoniei și țara poate fi considerată acum indemnă de boala respectivă în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 798/2008. Având în vedere situația epidemiologică actuală, este adecvat, prin urmare, să se modifice rubrica pentru Japonia din tabelul cuprins în partea 1 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008 pentru a autoriza respectiva țară terță pentru importuri în Uniune și tranzitul prin Uniune al cărnii de pasăre.
(6) Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008 ar trebui modificată în consecință.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,