Recitale
(1) În conformitate cu articolul 53 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a examinat cererea Franței de aprobare a unei modificări a caietului de sarcini al denumirii de origine protejate „Crème d’Isigny”, înregistrată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/96 al Comisiei (2). Această modificare include o schimbare a denumirii „Crème d’Isigny” în „Crème d’Isigny”/„Crème fraîche d’Isigny”.
(2) Printr-o scrisoare din data de 16 octombrie 2017, autoritățile franceze au comunicat Comisiei că, în temeiul articolului 15 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, s-a acordat o perioadă tranzitorie, până la 31 decembrie 2022, pentru 10 operatori care sunt stabiliți pe teritoriul Franței și care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul menționat, în conformitate cu Decretul din 12 septembrie 2017 privind modificarea caietelor de sarcini ale denumirilor de origine protejate „Beurre d’Isigny” și „Crème d’Isigny”, publicat la 20 septembrie 2017 în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze. Printr-o scrisoare din data de 26 septembrie 2018, autoritățile franceze au comunicat textul unui nou decret, din 30 august 2018, de modificare a Decretului din 12 septembrie 2017, care includea numele operatorilor respectivi. În cursul procedurii naționale de opoziție, acești operatori, care au comercializat în mod legal produsul „Crème d’Isigny” în mod continuu timp de cel puțin cinci ani înainte de depunerea cererii, au prezentat declarații de opoziție. Șase operatori și-au exprimat opoziția cu privire la următoarea dispoziție: „Vacile în lactație dispun fiecare de cel puțin 35 de ari de pajiște (naturală, temporară sau anuală), din care cel puțin 20 de ari de pășune sau cel puțin 10 ari de pășune completați cu hrănirea cu furaje pe bază de iarbă”. Operatorii în cauză sunt: GAEC des normandes (SIRET: 38531072700016), GAEC des Quesnel (SIRET: 41022988100011), GAEC du chalet (SIRET: 34005162200017), GAEC de la cour des mares (SIRET: 34897314000026), GAEC du hameau (SIRET: 38259121200016) și GAEC du petit flot (SIRET: 43783781800016). Doi operatori și-au exprimat opoziția cu privire la următoarea dispoziție: „Iarba în formă proaspătă sau conservată constituie cel puțin 40 % din rația furajeră exprimată în substanță uscată, în medie în cursul celor minim 7 luni de pășunat”. Operatorii în cauză sunt: EARL des clôtures (SIRET: 51075733900013) și GAEC du Clos Roset (SIRET: 48310227300016). Doi operatori și-au exprimat opoziția cu privire la următoarea dispoziție: „În cadrul rației furajere zilnice, proporția sa (iarbă proaspătă sau conservată) nu trebuie să fie mai mică de 20 %, exprimată în substanță uscată, până la sfârșitul anului (cu excepția pășunatului)”. Operatorii în cauză sunt: GAEC de la Ronchette (SIRET: 49754563200018) și GAEC du Village Culot.
(3) Deoarece modificarea respectivă nu este minoră în sensul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a publicat cererea de modificare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3), în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din regulamentul respectiv.
(4) Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, modificarea caietului de sarcini trebuie aprobată,