Recitale
(1) Unul dintre principalele obiective ale Regulamentului (CE) nr. 300/2008 este de a oferi baza unei interpretări comune a anexei 17 (anexa referitoare la securitate) la Convenția privind aviația civilă internațională (2) din 7 decembrie 1944, ediția a 10-a, 2017, la care toate statele membre ale UE sunt semnatare.
(2) Mijloacele de realizare a obiectivelor sunt: (a) stabilirea de norme comune și de standarde de bază comune privind securitatea aviației și (b) mecanisme de monitorizare a conformității.
(3) Scopul modificării legislației de punere în aplicare este de a ajuta statele membre să asigure respectarea deplină a celui mai recent amendament (amendamentul 16) la anexa 17 la Convenția privind aviația civilă internațională, care a introdus noi standarde în capitolul 3.1.4 privind organizarea națională și autoritatea competentă și în capitolul 4.9.1 privind măsurile preventive în materie de securitate cibernetică.
(4) Prin transpunerea acestor standarde în legislația de punere în aplicare a UE în materie de securitate a aviației, se va asigura că autoritățile competente stabilesc și pun în aplicare proceduri pentru transmiterea informațiilor pertinente, în funcție de necesități și într-un mod practic și rapid, pentru a ajuta alte autorități și agenții naționale, administratorii de aeroporturi, transportatorii aerieni și alte entități vizate să efectueze evaluări eficace ale riscurilor în materie de securitate asociate operațiunilor lor, sprijinind în acest fel entitățile respective în vederea realizării unor evaluări eficace ale riscurilor în materie de securitate, printre altele, în ceea ce privește securitatea cibernetică și a implementării măsurilor de combatere a amenințărilor cibernetice.
(5) Directiva (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului (3) privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune (Directiva NIS) stabilește măsuri pentru atingerea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune, în vederea îmbunătățirii funcționării pieței interne. Măsurile care decurg din Directiva NIS și din prezentul regulament trebuie să fie coordonate la nivel național pentru a evita lacunele și suprapunerea obligațiilor.
(6) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 al Comisiei (4) trebuie modificat în consecință.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru securitatea aviației civile, instituit prin articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 300/2008,