Recitale
(1) La 29 martie 2017, Regatul Unit a transmis notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Tratatele vor înceta să se aplice Regatului Unit de la data intrării în vigoare a acordului de retragere sau, în lipsa încheierii unui astfel de acord, la doi ani de la respectiva notificare, și anume începând cu data de 30 martie 2019, cu excepția cazului în care Consiliul European, în acord cu Regatul Unit, hotărăște în unanimitate să prelungească acest termen. În absența unui acord de retragere cu Regatul Unit și a unei prelungiri a perioadei de doi ani menționată la articolul 50 alineatul (3) din TUE, este necesar să se ajungă la un decont financiar în ceea ce privește obligațiile financiare care rezultă din calitatea de membru al Uniunii deținută de Regatul Unit, care să fie convenit în cadrul unui viitor acord internațional între Regatul Unit și Uniune.
(2) Prezentul regulament nu aduce atingere obligațiilor Uniunii și, respectiv, ale Regatului Unit care rezultă din întreaga perioadă în care Regatul Unit a fost membru al Uniunii.
(3) În consecință, este necesar să se stabilească norme care să reglementeze relațiile dintre Uniune, pe de o parte, și Regatul Unit și beneficiarii acestuia, pe de altă parte, în ceea ce privește finanțarea și execuția bugetului general al Uniunii (denumit în continuare „bugetul”) în 2019.
(4) Tratatele nu prevăd alte competențe decât cele menționate la articolul 352 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și la articolul 203 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice pentru adoptarea de măsuri privind execuția și finanțarea bugetului în 2019 în contextul retragerii Regatului Unit din Uniune.
(5) Regatul Unit și persoanele și entitățile stabilite în Regatul Unit participă la o serie de programe sau acțiuni ale Uniunii pe baza statutului Regatului Unit de membru al Uniunii. Participarea se realizează pe baza acordurilor cu Regatul Unit sau cu persoanele ori entitățile stabilite în Regatul Unit sau a unor decizii în favoarea Regatului Unit ori a unor persoane sau entități stabilite în Regatul Unit care constituie angajamente juridice.
(6) În cazul multora dintre aceste acorduri și decizii, normele în materie de eligibilitate prevăd obligația ca beneficiarul să fie un stat membru sau o persoană ori o entitate stabilită într-un stat membru. Eligibilitatea Regatului Unit sau a persoanelor ori a entităților stabilite în Regatul Unit este în astfel de cazuri legată de statutul Regatului Unit de membru al Uniunii. Retragerea Regatului Unit din Uniune are, prin urmare, drept consecință pierderea eligibilității acestor beneficiari pentru a primi finanțare din partea Uniunii în temeiul acordurilor și al deciziilor menționate. Totuși, această pierdere a eligibilității nu privește cazurile în care persoane sau entități stabilite în Regatul Unit ar participa la o acțiune în temeiul normelor Uniunii privind persoanele și entitățile stabilite într-o țară terță și sub rezerva condițiilor aplicabile.
(7) Ar fi util atât pentru Uniune și statele membre ale acesteia, cât și pentru Regatul Unit și pentru persoanele și entitățile stabilite în Regatul Unit, ca bugetul pentru 2019 să fie executat așa cum a fost adoptat pentru anul respectiv. De asemenea, ar fi util dacă angajamentele juridice semnate și adoptate înainte de data retragerii ar continua să fie executate pe parcursul anului 2019.
(8) Prin urmare, este oportun să se determine condițiile în care Regatul Unit și persoanele și entitățile stabilite în Regatul Unit ar putea să fie în continuare eligibile în 2019 în ceea ce privește acordurile semnate cu acestea și deciziile adoptate referitor la acestea până la data la care tratatele încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia (denumită în continuare „data retragerii”). Condițiile ar fi acelea ca Regatul Unit să confirme în scris Comisiei angajamentul de a continua să plătească o contribuție calculată pe baza resurselor proprii estimate aferente Regatului Unit, astfel cum figurează în bugetul pentru 2019 adoptat definitiv, ca o primă tranșă să fie plătită de Regatul Unit și ca Regatul Unit să confirme în scris Comisiei angajamentul său de a permite auditurile și controalele integrale efectuate de Uniune, în conformitate cu normele aplicabile. Având în vedere nevoia de securitate, este oportun să se limiteze perioada de îndeplinire a condițiilor. Comisia ar trebui să adopte o decizie privind îndeplinirea condițiilor.
(9) Condiția referitoare la contribuția Regatului Unit se bazează pe bugetul pentru 2019, astfel cum a fost adoptat. Prin urmare, este rezonabil ca, în urma adoptării prezentului regulament, niciun stat membru să nu se afle într-o poziție mai puțin favorabilă în ceea ce privește contribuția sa decât cea prevăzută în bugetul pentru 2019, astfel cum a fost adoptat. Prin urmare, pentru a asigura efectul benefic al prezentului regulament pentru toate statele membre, este adecvat să se deducă o sumă specifică din cuantumul contribuției Regatului Unit care urmează să fie înscrisă în bugetul general al Uniunii. Această sumă specifică ar trebui să fie în avantajul statelor membre care, în caz contrar, s-ar afla într-o poziție dezavantajată în urma adoptării prezentului regulament, după cum se precizează în detaliu în modalitățile practice specifice care stabilesc distribuirea plăților datorate și care însărcinează Comisia cu plata sumei specifice.
(10) Atât timp cât condițiile de eligibilitate a Regatului Unit și a persoanelor și a entităților stabilite în Regatul Unit prevăzute în prezentul regulament continuă să fie îndeplinite, este oportun, de asemenea, să se prevadă eligibilitatea acestora, pentru 2019, din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor stabilite în cereri de propuneri, cereri de oferte, concursuri sau orice altă procedură care poate duce la obținerea de finanțare de la bugetul Uniunii, cu excepția cazurilor specifice legate de securitate și de pierderea statutului de membru al Regatului Unit în cadrul Băncii Europene de Investiții, și să li se acorde finanțare din partea Uniunii. O astfel de finanțare din partea Uniunii ar trebui să se limiteze la cheltuielile eligibile efectuate în 2019, cu excepția contractelor de achiziții publice semnate înainte de sfârșitul anului 2019, în aplicarea titlului VII din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (2) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”), care continuă să fie puse în aplicare în conformitate cu condițiile lor, și cu excepția schemei de plăți directe din domeniul agricol aferente Regatului Unit pentru anul de cerere 2019, care ar trebui să fie considerat neeligibil. În conformitate cu Regulamentul financiar, cererile de propuneri, cererile de oferte, concursurile sau alte proceduri, precum și orice acord rezultat din acestea cu Regatul Unit sau cu persoane ori entități stabilite în Regatul Unit sau orice decizie rezultată din acestea în favoarea Regatului Unit sau a persoanelor ori entităților stabilite în Regatul Unit, urmează să stipuleze condițiile de eligibilitate și condițiile privind continuarea lor prin trimitere la prezentul regulament.
(11) De asemenea, este oportun să se prevadă că eligibilitatea Regatului Unit și a persoanelor și a entităților stabilite în Regatul Unit ar urma să continue cu condiția ca Regatul Unit să continue să plătească contribuția pentru 2019 și ca auditurile și controalele să poată fi efectuate în mod eficace. În cazul în care condițiile menționate nu mai sunt îndeplinite, Comisia ar trebui să adopte o decizie de constatare a neîndeplinirii acestora. Într-un astfel de caz, Regatul Unit și persoanele și entitățile stabilite în Regatul Unit ar trebui să înceteze să mai fie eligibile pentru a beneficia de finanțare din partea Uniunii.
(12) De asemenea, este oportun să se prevadă continuarea, în 2019, a eligibilității acțiunilor în cadrul cărora statele membre sau persoanele ori entitățile stabilite în statele membre primesc fonduri din partea Uniunii și care au legătură cu Regatul Unit. Cu toate acestea, eventuala neacceptare de către Regatul Unit a controalelor și auditurilor ar constitui un element care trebuie luat în considerare în scopul bunei gestiuni financiare atunci când se evaluează executarea acțiunilor respective.
(13) Acțiunile ar trebui să continue să fie puse în aplicare cu respectarea normelor relevante care reglementează aceste acțiuni, inclusiv a Regulamentului financiar. Prin urmare, este necesar ca Regatul Unit să fie tratat ca stat membru în sensul aplicării unor astfel de norme.
(14) Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere faptul că acestea privesc bugetul Uniunii și programele și acțiunile puse în aplicare de Uniune, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.
(15) Pentru a permite un grad limitat de flexibilitate, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește o posibilă prelungire a termenelor prevăzute la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf literele (a), (b) și (c), precum și modificarea graficului plăților pentru lunile de după luna august 2019. Este deosebit de important ca, în cursul activităților sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (3). În special, pentru a se asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate. În cazul unui risc de perturbare gravă a execuției și finanțării bugetului Uniunii în 2019, atunci când este necesar din motive imperioase de urgență, actul delegat ar trebui să între în vigoare fără întârziere și să se aplice atât timp cât Parlamentul European și Consiliul nu au formulat nicio obiecție.
(16) Pentru a se evita orice perturbare inutilă pentru beneficiarii programelor de cheltuieli ale UE și ai altor acțiuni la data retragerii Regatului Unit din Uniune, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și ar trebui să se aplice începând din ziua următoare datei la care tratatele încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia, cu excepția cazului în care, până la data respectivă, a intrat în vigoare un acord de retragere încheiat cu Regatul Unit. Având în vedere faptul că, la data retragerii, bugetul adoptat al Uniunii, care prevede participarea Regatului Unit la finanțarea sa, acoperă doar anul 2019, regulamentul ar trebui să se aplice numai la determinarea eligibilității pentru anul 2019,