Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea encefalopatiilor spongiforme transmisibile („EST-uri”) la animale. El se aplică producției și introducerii pe piață a animalelor vii și a produselor de origine animală și, în anumite cazuri specifice, exportului acestora.
(2) Interzicerea exporturilor către țările terțe a proteinelor animale prelucrate provenite de la rumegătoare și a produselor care conțin astfel de proteine animale prelucrate, inclusiv a îngrășămintelor și a amelioratorilor de sol organici, a fost introdusă inițial prin Regulamentul (CE) nr. 1234/2003 al Comisiei (2) pentru a preveni transmiterea encefalopatiilor spongiforme bovine (ESB) către țări terțe prin proteine animale prelucrate potențial contaminate și pentru a preveni riscul reintrării acestora în Uniune.
(3) În iunie 2018, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a actualizat evaluarea cantitativă a riscului de ESB reprezentat de proteinele animale prelucrate (3). EFSA a conchis că infecțiozitatea cu ESB totală reprezentată de proteinele animale prelucrate a fost, în 2018, de patru ori mai mică decât cea estimată în 2011.
(4) În urma avizului emis de EFSA cu privire la proteinele animale prelucrate, este oportun să se includă îngrășămintele organice sau amelioratorii de sol organici care conțin proteine animale prelucrate provenite de la rumegătoare în derogarea prevăzută la punctul 2 din secțiunea E a capitolului V din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, în cazul în care nu conțin materiale de categoria 1 și produse derivate din acestea sau materiale din categoria 2 și produse derivate din acestea altele decât gunoiul de grajd prelucrat.
(5) Prin urmare, punctul 2 din secțiunea E a capitolului V din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 care interzice exportul de produse care conțin proteine animale prelucrate provenite de la rumegătoare ar trebui modificat în consecință.
(6) Punctul 3 din secțiunea E a capitolului V din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește condițiile aplicabile exportului de proteine animale prelucrate provenite de la nerumegătoare sau de hrană combinată pentru animale care conține astfel de proteine. Cu toate acestea, nu au fost stabilite condițiile de export al îngrășămintelor organice sau al amelioratorilor de sol organici care conțin proteine animale prelucrate provenite de la nerumegătoare. Prin urmare, la secțiunea E a capitolului V din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, ar trebui adăugat un nou punct 5 care să specifice condițiile respective.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,