Începe proba gratuită

Regulament 2019/1000 · CELEX 32019R1000

Regulamentul delegat (UE) 2019/1000 al Comisiei din 14 martie 2019 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/1799 în ceea ce privește exceptarea Băncii Populare a Chinei de la cerințele de transparență pretranzacționare și posttranzacționare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
14.03.2019
Intrare in vigoare
10.07.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_163_R_0004
Status
In vigoare
bancă centrală China control administrativ control financiar instrumente financiare legislație financiară supravegherea pieței transparență administrativă tranzacție financiară

Recitale

(1) Tranzacțiile la care membrii Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) sunt contrapărți sunt exceptate de la aplicarea cerințelor de transparență în tranzacționare în conformitate cu articolul 1 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 în măsura în care tranzacțiile respective sunt efectuate în vederea aplicării politicii monetare, de schimb valutar sau de stabilitate financiară.

(2) O astfel de exceptare de la domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 600/2014 poate fi extinsă, în conformitate cu articolul 1 alineatul (9) din regulamentul respectiv, la băncile centrale din țări terțe, precum și la Banca Reglementelor Internaționale.

(3) Lista băncilor centrale din țări terțe care beneficiază de exceptare, astfel cum este prevăzută în Regulamentul delegat (UE) 2017/1799 al Comisiei (2), ar trebui să fie actualizată, inclusiv în vederea extinderii, după caz, a domeniului de aplicare al exceptării prevăzute la articolul 1 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 la alte bănci centrale din țări terțe sau în vederea eliminării acestor entități publice de pe listă. Comisia monitorizează și evaluează evoluțiile relevante din țările terțe și poate efectua, în orice moment, o revizuire a exceptării suplimentare.

(4) Având în vedere informațiile primite din partea Republicii Populare Chineze, Comisia a pregătit un raport de evaluare a tratamentului internațional aplicat Băncii Populare a Chinei, pe care l-a prezentat Parlamentului European și Consiliului. În raportul respectiv (3) s-a concluzionat că este oportun să se acorde Băncii Centrale a Republicii Populare Chineze o exceptare de la cerințele de transparență pretranzacționare și posttranzacționare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 600/2014. În consecință, lista entităților publice care beneficiază de exceptare, astfel cum este prevăzută în Regulamentul delegat (UE) 2017/1799, ar trebui modificată pentru a include și Banca Populară a Chinei.

(5) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul grupului de experți al Comitetului european pentru valori mobiliare,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.