Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare și de reînnoire a unei astfel de autorizații.
(2) Carbonatul de lantan octahidrat a fost autorizat timp de 10 ani ca aditiv pentru hrana pisicilor prin Regulamentul (CE) nr. 163/2008 al Comisiei (2).
(3) În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, titularul autorizației respective a depus o cerere de reînnoire a autorizației pentru carbonatul de lantan octahidrat ca aditiv pentru hrana pisicilor, solicitând ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria „aditivi zootehnici”. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(4) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizul ei din 29 noiembrie 2018 (3) că solicitantul a furnizat date care demonstrează că aditivul respectă condițiile de autorizare.
(5) Evaluarea carbonatului de lantan octahidrat arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, autorizarea acestui aditiv ar trebui să fie reînnoită, conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.
(6) Ca o consecință a reînnoirii autorizației pentru carbonatul de lantan octahidrat ca aditiv pentru hrana pisicilor, în condițiile prevăzute în anexa la prezentul regulament, Regulamentul (CE) nr. 163/2008 ar trebui abrogat.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,