Recitale
(1) Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 al Comisiei (2) stabilește, printre altele, norme specifice privind rolul, răspunderea și responsabilitatea organismelor care implementează instrumentele financiare, precum și privind criteriile de selecție și produsele financiare conexe. În urma modificării titlului IV al părții a doua din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 prin Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (3), Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 ar trebui modificat pentru a fi în concordanță cu respectivele modificări.
(2) La articolul 38 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 a fost introdusă o nouă opțiune de punere în aplicare pentru combinarea fondurilor din fondurile ESI cu produsele financiare ale BEI în cadrul Fondului european pentru investiții strategice, condițiile aferente fiind stabilite în detaliu în noul articol 39a. În consecință, temeiul juridic și domeniul de aplicare al anumitor dispoziții ale Regulamentului delegat (UE) nr. 480/2014 privind rolul, răspunderea și responsabilitatea organismelor care implementează instrumentele financiare, precum și privind criteriile de selecție și produsele financiare conexe ar trebui modificate pentru a include, de asemenea, o trimitere la articolul 39a din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.
(3) La articolul 38 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 au fost clarificate normele de atribuire directă băncilor sau instituțiilor publice. Articolele 7 și10 din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 ar trebui modificate în consecință. Deoarece modificările aduse articolului 38 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului se aplică de la 1 ianuarie 2014, modificările de la articolul 7 la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2014. Deoarece modificările aduse articolului 39a din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului se aplică de la 1 ianuarie 2018, modificările de la articolul 10 la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2018.
(4) Noul articol 43a din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 clarifică normele care reglementează tratamentul diferențiat al investitorilor în caz de profit și partajare a riscurilor. Articolul 6 alineatul (1) și articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 ar trebui modificate în consecință.
(5) Articolul 40 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 a fost modificat pentru a permite autorităților desemnate să obțină asigurarea necesară în îndeplinirea obligațiilor care le revin cu privire la verificări, controale și audituri pe baza unor rapoarte coerente, calitative și furnizate în timp util, care trebuie furnizate de BEI sau de alte instituții financiare internaționale în care un stat membru este acționar. În consecință, și pe baza experienței acumulate cu privire la punerea în aplicare a articolului 9 alineatele (3) și (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014, alineatele respective ar trebui eliminate.
(6) Articolul 9 din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 prevede norme specifice suplimentare privind gestionarea și controlul instrumentelor financiare instituite la nivel național, regional, transnațional sau transfrontalier. În plus, alineatul (1) litera (c) de la articolul respectiv conține o trimitere greșită la Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 pentru FEADR, care ar trebui corectată.
(7) Trimiterile din dispozițiile relevante din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 ar trebui să fie aliniate cu terminologia din dispozițiile modificate din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 în ceea ce privește atribuirea directă, tratamentul diferențiat al investitorilor, termenul din dreptul ajutoarelor de stat „investitor care funcționează conform principiului economiei de piață”, precum și pentru a reflecta faptul că instituțiile financiare internaționale fac obiectul aceluiași tratament precum BEI, în conformitate cu articolul 40 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.
(8) Articolul 61 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 a fost modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 pentru a prevedea că acesta nu se aplică operațiunilor pentru care sprijinul constituie ajutor de stat. Articolul 19 alineatul (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 prevede că stabilirea ratelor de actualizare financiară trebuie să se realizeze la nivel de stat membru. Cu toate acestea, pentru a asigura o revizuire omogenă și armonioasă a proiectelor majore în ceea ce privește indicatorii de rentabilitate financiară pentru proiectele care fac obiectul unui ajutor de stat, ar trebui eliminat articolul 19 alineatul (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 pentru a permite rate de actualizare financiară specifice proiectelor care să reflecte natura investitorului sau a sectorului.
(9) În plus, articolele 67 și 68 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 privind opțiunile simplificate în materie de costuri au fost modificate, iar articolele 68a și 68b au fost introduse prin Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046. Prin urmare, articolele 20 și 21 din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 ar trebui modificate în consecință, pentru a se asigura trimiteri corecte la dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1303/2013.
(10) Ar trebui, de asemenea, să se prevadă norme specifice în prezentul regulament în ceea ce privește pista de audit și auditul operațiunilor prevăzute la articolele 25 și, respectiv, 27 din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 în ceea ce privește noua formă de sprijin pentru operațiuni prin finanțare care nu este legată de costurile menționate la articolul 67 alineatul (1) primul paragraf litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.
(11) Pentru a asigura o abordare coerentă în ceea ce privește obținerea asigurării legate de fiabilitatea datelor referitoare la indicatori și la obiectivele de etapă, este oportun să se specifice, la articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014, că acest element ar trebui să facă parte din activitatea de audit privind auditul operațiunilor.
(12) Articolul 28 alineatul (8) din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 prevede procedura de selectare a eșantionului în cazul în care se aplică condițiile pentru regimul de control proporțional prevăzut la articolul 148 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. Pentru a clarifica opțiunile disponibile pentru autoritatea de audit, dispoziția ar trebui modificată pentru a preciza că decizia de a utiliza fie excluderea, fie înlocuirea unităților de eșantionare ar trebui să fie luată de autoritatea de audit pe baza raționamentului său profesional. Ținând seama de faptul că această clarificare a fost deja furnizată statelor membre, este adecvat ca această modificare să se aplice retroactiv, cu efect de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, astfel cum a fost adoptat inițial.
(13) Articolul 28 alineatul (9) din Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 privind metodologia de subeșantionare ar trebui modificat pentru a clarifica diferitele niveluri posibile de subeșantionare în cadrul unor operațiuni complexe și pentru a acoperi toate particularitățile, inclusiv metodele de eșantionare nestatistică și caracteristicile specifice ale operațiunilor puse în aplicare în cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană. Ținând seama de faptul că această clarificare a fost deja furnizată statelor membre, este adecvat ca această modificare să se aplice retroactiv, cu efect de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, astfel cum a fost adoptat inițial.
(14) Ca urmare a modificării definiției termenului „beneficiar” de la articolul 2 alineatul (10) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 introdusă de Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046, anumite câmpuri de date din anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 ar trebui modificate în consecință.
(15) În conformitate cu articolul 149 alineatul (3a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, măsurile prevăzute în prezentul regulament au făcut obiectul consultării experților desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare (4).
(16) Pentru a asigura securitatea juridică și pentru a minimiza discrepanțele dintre dispozițiile modificate ale Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 care se aplică de la 2 august 2018 sau mai devreme în conformitate cu articolul 282 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 și dispozițiile prezentului regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(17) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 ar trebui modificat și rectificat în consecință,