Începe proba gratuită

Regulament 2019/805 · CELEX 32019R0805

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/805 al Comisiei din 17 mai 2019 privind autorizarea unui preparat de muramidază produsă de Trichoderma reesei DSM 32338 ca aditiv furajer pentru puii pentru îngrășat și alte specii minore de păsări de curte pentru îngrășat (titularul autorizației: DSM Nutritional Products Ltd., reprezentat în UE de DSM Nutritional Products Sp. Z o.o) (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
17.05.2019
Intrare in vigoare
09.06.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_132_R_0008
Status
In vigoare
aditivi alimentari autorizație de vânzare hrană pentru animale îngrășare păsări domestice

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații.

(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare pentru un preparat de muramidază produsă de Trichoderma reesei DSM 32338. Această cerere a fost însoțită de informațiile și documentele necesare prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din regulamentul respectiv.

(3) Cererea se referă la autorizarea unui preparat de muramidază produsă de Trichoderma reesei DSM 32338 ca aditiv furajer destinat puilor pentru îngrășat și speciilor minore de păsări de curte pentru îngrășat, care urmează a fi clasificat în categoria de aditivi „aditivi zootehnici”.

(4) În avizul său din 14 iunie 2018 (2), concluzia Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a fost că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de muramidază produsă de Trichoderma reesei DSM 32338 nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, asupra siguranței consumatorilor sau asupra mediului. S-a ajuns, de asemenea, la concluzia că aditivul ar putea avea potențial de iritare a pielii/ochilor și potențial de sensibilizare a pielii. Prin urmare, Comisia consideră că ar trebui luate măsuri adecvate de protecție pentru a se preveni efectele adverse asupra sănătății umane, în special în ceea ce-i privește pe utilizatorii aditivului. Autoritatea a ajuns de asemenea la concluzia că în urma folosirii aditivului s-au observat îmbunătățiri ale indicelui de conversie a hranei la puii pentru îngrășat. Autoritatea a considerat că această concluzie poate fi extrapolată la speciile minore de păsări de curte pentru îngrășat. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare după introducerea pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda analitică a aditivului furajer în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5) Evaluarea preparatului de muramidază produsă de Trichoderma reesei DSM 32338 arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, ar trebui autorizată utilizarea preparatului respectiv, astfel cum se specifică în anexa la prezentul regulament.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Se autorizează preparatul menționat în anexă, aparținând categoriei de aditivi „aditivi zootehnici” și grupei funcționale „alți aditivi zootehnici”, ca aditiv destinat hranei pentru animale, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.