Recitale
(1) Capitolul 3 din Directiva 91/477/CEE stabilește formalitățile pentru transferul de arme de foc dintr-un stat membru către altul și impune statelor membre să facă schimb de informații relevante cu privire la astfel de transferuri.
(2) Articolul 13 alineatul (5) din Directiva 91/477/CEE stipulează obligația Comisiei de a prevedea sistemul de schimb sistematic de informații menționat la articolul respectiv. Autoritățile competente din statele membre schimbă în prezent aceste informații prin e-mail sau fax.
(3) Sistemul de informare al pieței interne (denumit în continuare „IMI”) instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (2) ar putea fi un instrument eficace pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind cooperarea administrativă prevăzute la articolul 13 din Directiva 91/477/CEE, în special a dispozițiilor referitoare la transferul armelor de foc dintr-un stat membru către altul. În consecință, a fost adoptată Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/689 a Comisiei (3) pentru a face acele dispoziții referitoare la transferul armelor de foc obiectul unui proiect-pilot în temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2012. Prin urmare, este oportun să se identifice IMI ca fiind sistemul care trebuie utilizat de către autoritățile competente ale statelor membre în scopul schimbului de informații privind transferul de arme de foc și să se stabilească modalitățile detaliate pentru astfel de schimburi.
(4) În conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Directiva 91/477/CEE, statele membre pot avea mai multe autorități naționale responsabile cu transmiterea și primirea informațiilor care intră sub incidența prezentului regulament. Pentru a facilita fluxul eficient și efectiv de informații între statele membre, fiecare stat membru care are mai mult de o autoritate națională de acest tip ar trebui să aibă obligația de a desemna una dintre autoritățile sale naționale drept autoritate centrală, care să funcționeze ca punct unic de contact pentru primirea și transmiterea informațiilor schimbate prin intermediul IMI, în conformitate cu prezentul regulament. Autoritatea centrală poate fi, de asemenea, împuternicită de statul membru să transmită informații de la autoritățile naționale ale acestuia către un alt stat membru prin intermediul IMI.
(5) În conformitate cu articolul 11 din Directiva 91/477/CEE, transferul de arme de foc dintr-un stat membru către alt stat membru necesită o autorizație din partea statului membru în care se află arma de foc („statul membru de expediere”). Mai mult, fiecare stat membru trebuie să comunice celorlalte state membre o listă a armelor de foc pentru al căror transfer poate fi acordată autorizația fără un acord prealabil. Acest lucru înseamnă că, în cazul armelor de foc care nu sunt incluse pe lista unui stat membru, statul membru de expediere trebuie să verifice dacă s-a acordat consimțământul prealabil înainte de a autoriza transferul armei de foc către statul membru respectiv. Cu toate acestea, în prezent, documentul de consimțământ prealabil este prezentat de către vânzător statului membru de expediere numai în momentul în care vânzătorul solicită autorizația de transfer sau, într-un caz care intră sub incidența articolului 11 alineatul (3) din Directiva 91/477/CEE, atunci când comerciantul comunică informații privind transferul către statul membru de expediere. Pentru a se asigura că autorizațiile de transfer nu sunt emise pe baza unor documente frauduloase, statul membru pe teritoriul căruia urmează să fie transferată o armă de foc (denumit în continuare „statul membru de destinație”) ar trebui să aibă obligația de a transmite statului membru de expediere, prin intermediul IMI, informații privind consimțământul prealabil în termen de cel mult 7 zile calendaristice de la data la care și-a dat consimțământul prealabil. În plus, pentru a garanta o mai mare trasabilitate și securitate în ceea ce privește transferul de arme de foc în interiorul Uniunii, în IMI ar trebui încărcată o copie a documentului de consimțământ prealabil în același timp cu expedierea informațiilor prin intermediul IMI.
(6) Informațiile specifice pe care statele membre ar trebui să fie obligate să le transmită în mod individual, prin intermediul IMI, în plus față de încărcarea unei copii a documentului relevant, ar trebui să se limiteze la informațiile necesare autorităților naționale relevante pentru a identifica și a extrage cu ușurință informații privind un anumit transfer, inclusiv, în special, informații care să permită identificarea vânzătorului și a cumpărătorului sau a proprietarului (fie un comerciant, fie o altă persoană).
(7) În scopul transparenței și al securității, fiecare stat membru trebuie să încarce în IMI lista armelor de foc pentru transferul cărora poate fi acordată autorizația fără un consimțământ prealabil. În cazul în care nu există astfel de arme de foc, cu alte cuvinte, dacă este necesar consimțământul său prealabil pentru transferul tuturor armelor de foc, statul membru va putea să indice acest lucru în registrul central relevant din IMI.
(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament au fost discutate cu un grup de experți privind schimbul de informații, alcătuit din experți din statele membre,